Ţi-ai arătat puterea când ai strigat luminii
să se nască;
Când munţii ai făcut să răsară
din adâncul apelor,
chiar astrul puternic, care luminează ziua,
l-ai făcut prin cuvânt.
Dar, de ce omul a ieşit o fiinţă atât de minunată
creată de mâinile Tale?
L-ai făcut să fie o creatură complexă,
l-ai pus stăpân peste toată frumuseţea
şi minunăţia Ta.
L-ai îmbrăcat în înţelepciune
şi,
l-ai pus în faţa atâtor alegeri.
L-ai creat cu sentimente,
cu ciudăţenii,
cu frumuseţi,
cu urâţenii.
Tu ai creat omul, dându-i un caracter
plin de pasiuni,
viziuni
şi dornic de împlinirea destinului.
Tu ai creat omul să fie creator,
L-ai făcut o umbră de a Ta
Să creeze,
folosindu-şi imaginaţia şi talentul.
L-ai făcut o umbră a dumnezeirii
să Te imite, să creeze;
Tu ai creat omul creator:
Să-şi pună viaţa în versuri,
Să se joace cu nişte cuvinte,
uneori prea simple, alteori prea complicate,
uneori prea dulci, alteori prea dure,
uneori prea frumoase, alteori prea urâte.
Tu ai creat omul să fie creator,
Jucându-se cu nişte cuvinte.