Mi-ai cantat cu glas de lacrimi, leganandu-ma alene,
alinandu-mi cu-al tau cantec lacrima ivita-n gene...
si mi-ai plans infiorata cantetecele duiosiei
de-ai trezit in al meu suflet cald fiorul armoniei...
Mi-ai citit in ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura
a lui Dumnezeu iubire, in inima ea de-a pururi sa-mi ramana...
In singuratatea serii luminat de raza lunii
m-ai facut sa simt puterea si odihna rugaciunii...
De durerea altor lacrimi te-am vazut plangand pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu in mine.
Pentru adevar intr-una te-am vazut fara de teama
si de-atunci stiu c-adevarul e CURAJ si LUPTA, mama!
A trecut in urma vremea si-ntr-o toamna grea, tarzie,
m-a rapit de langa tine lumea larga si pustie.
Ai varsat atunci amare mii de lacrimi in naframa
si cu inima zdrobita,m-ai privit pierdut in zare, mama.
Mult umblai de-atunci in lume , multe ochii mei vazura,
multe soapte ma chemara , multe vanturi ma batura,
dar de mii de lucruri scumpe, de fiinte si de nume,
tu-mi ramai mereu fiinta cea mai mult iubita-n lume.
Astazi, straina si singura si departe sunt de casa
dar sunt fericita mama, ca si eu sunt credincioasa
si ca stiu c-odata- ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericiti vom fi-mpreuna, printre cei iubiti de tine.
Dumnezeu sa-ti daruiasca,scumpa mama, mangaiere,
mana LUI sa-ti stearga ochii de-orice lacrimi de durere;
sa-ti vad chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericita mama, Doamne, mama mea sa fie!!!