TINERI LA BOTEZ

TINERI LA BOTEZ...

Ei vin cu energia lor
ei vin de tineri în lucrare
Căci au un Tată minunat
ce dă la toţi răscumpărare
În ceruri este bucurie
şi-s bucurii aici la noi
C-aceste fragede fiinţe
vor să devină sfinţi eroi.

Se-apropie în haine albe
şi vin la apa de botez
Şi ne vor spune ce-au în suflet,
cum au ajuns la sacrul crez,
Cum Tatăl bun a fost la lucru
călăuzindu-i spre Lumină
Cum s-au decis să îl urmeze
să-mbrace haina de hermină.

E zi de lacrimi şi emoţii
e zi de mare sărbătoare
E zi de hotărâri supreme
şi de cântări înălţătoare
E ceasul dedicării sfinte
şi al predărilor totale
Aceste tinere vlăstare
vor sta mereu pe-ngusta cale.

De mici, din fragedă pruncie
au înţeles ce e iubirea
Părintelui acuma-şi dau
şi tinereţea şi slujirea
Părinţii plâng de bucurie
că visul lor e împlinit
Si că odraslele iubite
la Domnul vieţii au venit.

Ei astăzi intră-n legământ
să fie pururi cu Hristos
Să lase lumea şi plăcerea
să fie-n vie de folos
Ei ştiu acum că aparţin
Aceluia ce i-a creat
Şi că-mpăratul Veşniciei
le-a pregătit în Cer palat.

Aceste fiine transformate
Se prezintă la altar
Să-şi prezinte viaţa lor
Celui ce-i păstrează-n Har
Năzuinţele lor sfinte
ei doresc să se-mplinească
Şi-n trăirea cu Isus
vor mereu să se-adâncească,

Vor avântul tineresc
Regelui să-l dăruiască
Să se-mbrace-n altruism
de păcat să se ferească
Vor să fie martori vii
într-o lume a minciunii
Şi să poarte vestea bună
cu duhul închinăciunii.

Iată martorii şi apa
iată clipa hărăzită
Când cu toţi vor declara
mărturia lor sfinţită
Ceru-ntreg e-n sărbătoare
plânsul e de fericire
O, ce atmosferă dulce!
e îmbrăcată-n strălucire

Ale lor decizii sfinte
te rugăm Părinte bun
Să le sigilezi cu Duhul
să-i inspri în tot ce spun
Fi-le Tu Păstor şi Domn
şi păzeşte-i să nu cadă
Faţa Ta cea strălucită
totdeauna să o vadă,

Morţi să fie pentru lume
vii să fie pentru Tine
Să dorească Adunarea
să privească spre ’nălţime
Fă-i imbold pentru alţi tineri
ce mai stau nepăsători
Ca să dobândească viaţa
cu eternele splendori.

AMIN!

Mai, 2006