De-a lungul anilor...

DE-A LUNGUL ANILOR...

De-a lungul anilor credinţa
S-a întărit, e mai matură
Ştiu bine-n Cine mă încred
Şi Cine-mi face viaţa pură
E Domnul meu, Păstorul bun
El mă-ntăreşte, mă susţine
El zilnic mi-e însoţitorul
Să fiu mereu la înălţime.

De-a lungul anilor iubirea
Mi-a fost prietena de drum
Ea m-a-nvăţat ce-i de valoare
Şi ce-i urât, noroi şi scrum
Te strîng la piept şi te ador
Iubire nobilă şi sfântă!
Cu tine chiar în uragane
Sufletul voios îmi cântă.

De-a lungul anilor duşmanii
Au încercat să mă doboare
Să mă abată de pe calea
Ce duce-n veşnică splendoare
Dar rând pe rând s-au risipit
Înfrânţi de Cel ce e în mine
Puterea Lui e infinită
În focul luptei mă susţine.

De-a lungul anilor văzut-am
Cum cel neprihănit se scoală
Chiar de mai cade câteodată
L-a instruit divina şcoală
El n-a cerşit, el n-a dus lipsă
Ci i s-a dat ce-i necesar
Şi ştie-acum să preţuiască
Tot ce-i de Sus, tot ce-i prin Har.

De-a lungul anilor trăit-am
Şi bucurii dar şi-ntristări
Avut-am parte de insulte
De aprige ameninţări
Dar m-a călăuzit Lumina
Şi m-a făcut mai răbdător
Prin toate am trecut cu bine
Am fost mereu biruitor.

Şi de-ar mai fi încă un "mâine"
De-aş mai vedea încă o zi
Tot lângă Domnul voi rămâne
Şi tot pe El îl voi sluji
Îmi face zilele senine
Şi mă-ntăreşte-n încercări
Mă-ndrumă în călătorie
Numai pe sfintele cărări.

10 Mai, 2006