La ceasul pocaintei ma cercetez in tot
adancul vietii mele,si fara partinire
sa-mi aflu orice vina,orice pacat sa-l scot
sa-l osandesc,sa-l leapad,sa-mi aflu linistire.
...N-am otravit pe nimeni,dar buzele-mi de jar
si ochii de dorinte,n-au biruit ispite...
n-am omorat pe nimeni,n-am ars pe nimeni,dar
prea des si cu placere am mers pe cai oprite.
Prea m-am temut de ochii talhari si prefacuti
lumina cea din mine nu le-a invins trufia,
si n-am luat in seama dusmanii cei tacuti
nici vulpile marunte ce-mi nimicira via!
Prea multa nepasare am dat la cele mici,
prea multa grija celor ce le-am crezut de frunte
si-azi vad ca nu-i nimica de lepadat si nici
nu sant pe lumea asta pacate prea marunte.
Nu-n orice timp blandetea smerita m-a-nsotit,
iertarea si tacerea n-au fost mereu senine,
adeseori in noapte nu m-am sculat grabit
sa chem din drum strainul sa-l ospatez la mine.
A stat atata vreme pe usa mea zavor
si n-am spalat picioare spre Domnul prafuite,
n-am dat cu bucurie oricand la cersetor
prea slobozi mi-au fost cainii prin curtile-ngradite.
...La ceasul pocaintei ma cercetez in tot
si-mi cer zdrobit iertare plecand gresita frunte,
ca toate sant pacate de moarte cate-mi scot
iar cel mai greu e-acela ce le-am crezut marunte.