LANGA TINE...

LÂNGĂ TINE...

Lângă Tine, Tată bun, simt deplină fericire
N-am cuvinte să exprim starea mea de mulţumire
Ai pus dorul veşniciei în fiinţa-mi frământată
Ştiu c-aicea pe Pământ am o viaţă limitată
Ştiu c-aici călătoresc spre Cetatea impozantă
Ştiu că rugăciunea-n Duhul e aşa de importantă!
Te cunosc de-atâta timp; te cunosc aşa de bine
Nu vreau să te părăsesc; nu vreau să mă las de Tine
Fără Tine sunt pierdut, aş trăi ca-ntr-o pustie
Fără împliniri în suflet, fără Cer şi bucurie
Tu mă însoţeşti pe cale prin Cuvântu-Ţi minunat
Să ajung în Ţara Sfântă; să ajung încununat
Braţul Tău m-a scos din val; din oceanu-nfuriat
Când m-a apăsat durerea tot el m-a despovărat
Lângă Tine este bine, ne simţim în siguranţă
Avem zel pentru lucrare, suntem plini de cutezanţă
Zilnic ne inundă Harul în torente de iubire
Zilnic bunătarea Ta e izvor pentru slujire
Eşti Păstorul altruist ce-ngrijeşte de mioare
Când una se rătăceşte o găseşti printre ponoare
Când alunecăm pe cale ne ridici, ne dai iertare
Nu ne părăseşti nicicând, ne iubeşti fără-ncetare
La lumina Feţei Tale gerul lumii se topeşte
Iar credinţa încercată se fortifică şi creşte
Eşti în noi şi noi în Tine; e-o unire pe vecie
Rodu-i binecuvântat, e un trai în vrednicie.
Lângă Tine am trăit şi-oi trăi-n eternitate
Fă din mine ce doreşti, te slujesc cu scumpătate.

Iunie, 2006