Porni un vas pe marea liniştită
Ducând cu el în Tars pe un profet.
Ascuns, era de Cel ce-a dat poruncă!
Şi-o misiune!,... Ce-avea de-mplinit!...
Şi dintr-o dată norii se porniră
La semnul Celui sfânt din veşnicie
Iar valurile apei năvăliră
Loveau puternic fără şovăire.
Strigau cei de pe vas fără-ncetare
Daţi tot în apă,.. Chiar de pierdem tot....
Lucraţi din greu poate avem scăpare
Dar jos dormea, în taină un profet .
„Destul"....strigă cârmaciul disperat!
Să vină toţi pe punte le grăieşte
Văd că nu-i chip, vasul de-a fi salvat
"Cine-a greşit!... Hai îndrăzneşte
Nu vreau să moară toţi pentru-n păcat
Şi printre cei ce urcă sus pe punte
Apare-un om cu capul aplecat
La întrebarea voastră pot răspunde
Eu sunt acel ce fug de Cel Prea-nalt.
"Sunt vinovat ... Nu pot a mă ascunde
Le zice atunci profetul umilit.!...
Daţi voi cu mine-ndată peste punte,
Furtuna la poruncă s-a oprit.
Dar Dumnezeu de sus din înălţime
Salvare pentru Iona pregăteşte
Şi acolo, în vâltorile cu spume
Ajuns-a înghiţit Iona de peşte.
Tainic!... Profetu-nvăluit în mare!
Şi legănat fiind pe un alt tărâm
Căci Dumnezeu l-a pus la o strâmtoare
Fiindc-a fugit de planul Său divin.
E primul om purtat pe fund de ape
Cu-n vas creat de însuşi Dumnezeu.
Căci El voia pe Iona să îl scape
De o pedeapsă dată-n planul Său.
Iona închis într-o celula neagră
El cugeta la legea Domnului.
Striga în taină, fără nici o vlagă
Şi se gândea mereu la fapta lui.
Învăluit de apele-nnoptării
Jos în celula neagră şi-nspumată!...
Se legăna în vasul îndurării,
La temelia munţilor de piatră.
Eu sunt zidit în mănăstirea tristă
Uitând pe veci de soarele de sus
Te rog priveşte fiinţa mea închisă
Voi împlini întocmai ce mi-ai spus
Primesc pedeapsa care mi se cuvine
Căci am voit să fug de faţa Ta.
Eu am uitat că ieşti la înălţime
Iar ochii Tăi, mă văd în fuga mea.
Şi chiar de-aici din greu, de la strâmtoare
Te rog priveşte robul tău nemernic;...
- Nu văd,... n-aud nimic, şi-n disperare!...
Să scap aş vrea, dar singur nu sunt vrednic.
În umilinţă eu Te rog Stăpâne
Din pântecele peştelui mă scoate!...
Căci ceasul morţii a venit la mine
În vasu-acesta,eu mă duc la moarte.
- Tu dai poruncă şi pe loc ia fiinţă!...
Căci eşti un Dumnezeu, mare, puternic!...
La glasul Tău, Tu poţi să-mi dai viaţă!...
Şi să mă scoţi de-aici din întuneric!...
Iar Dumnezeu nu stă nepăsător,
La glasul de profet nemângâiat...
Dă o poruncă peştelui ocrotitor,
Pe mal profetul fost-a aruncat.
Când la Ninive-ajuns-a în cetate
Iona strigă puternic dând verdictul;
Doar patruzeci de zile vă desparte...
- De-o mare nimicire!... A zis profetul.
Dat-a-mpăratul atuncea o poruncă
Nimeni să nu mănânce, nici să bea ;
În sac şi în cenuşă se aruncă,
Pentru a scăpa de o pedeapsă grea.
*
Şi apoi pe drum la marginea cetăţii
Un călător Se odihnea la umbră!
El supărat, era, de clipa sorţii
Că nu s-a întâmplat a lui poruncă.
- Ce faci aicea Iona? - Zice Domnul!...
- De ce ţi-e faţa tristă şi-apăsată?
- Aştept eu moartea îndrugase omul!...
Eu am ştiut căci fiinţa Ta îi iartă.
Sărmane om cu inimă de piatră!
Cum vezi lucrarea, Celui ce e Sfânt?
Te-ai supărat pentru această plantă!
Un singur vierme, moartea a sădit.
Cu atât mai mult eu pentru-o creatură
Ce modelat-a fost în planul meu.
Nu pot să văd că mor în crăpătură,
Că pier atâţia,fără Dumnezeu.
Aşa a fost istoria lui Iona
Ce de pedeapsa mare-a fost scăpat
Aşa lucrează Domnul şi acuma
De-i dai Lui viaţa poţi să fii salvat.
4/28/2004gl