Suntem mostenitori...

SUNTEM MOŞTENITORI...

Suntem moştenitori ai plaiurilor sfinte
Unde lumina străluceşte necurmat
Am acceptat neprihănitele cuvinte
Rostite de Hristos – cerescul Împărat.

Călătorim prin valea suferinţei
Cu El - prin spini şi prin furtuni
Ne este dragă lacrima căinţei
Ne-apropie mai mult de rugăciuni.

Mărturisim solemn oriunde-am merge
Despre cerescul Tată – Meşter Ziditor
Cine-L urmează mărgăritare va culege
Şi-aicea jos şi-n fericitul viitor.

Suntem înconjurtaţi de infamia
Acelui ce ne-ar vrea pierduţi
Dar zilnic ne păzeşte armonia
Cu Cel ce îi ridică pe căzuţi.

Ni se oferă faimă şi favoare
Doar să uităm de Cel preasfânt
Dar nu ne vindem veşnica splendoare
Pe vanitatea goanei după vânt.

Mereu ni se arată altă cale
Ce-aduce satisfacţii de moment
Noi vom rămâne credincioşi iubirii Sale
Ce se revarsă ne-ncetat ca un torent.

Purtăm în noi dorinţa arzătoare
De-a ne-ntâlni cu Mirele slăvit
Dar pân’ atunci trudim pe sfintele ogoare
De unde vom culege rodul înmiit.

Iar de-ar veni o vreme de prigoană,
Sau de ne-ar izgoni în loc pustiu
Vom fi tot lângă Cel ce leagă orice rană,
Lângă Păstorul blând şi pururi viu...

El ne conduce paşii spre Lumină
Ne ia pe braţe când vin lupi haini
Cu El ajunge-vom în veşnica grădină,
Cu El niciunde nu suntem străini.

Suntem moştenitori ai plaiurilor sfinte
Unde ne-aşteaptă cununi ce strălucesc
De-aceea ne hrănim doar cu cuvinte
Ce poartă amprenta sigiliului ceresc.

23 August, 2006