Într-o noapte de Mai
cu mii de caleşti în alai,
cu cai de lumină,
Într-o noapte senină
plină de zâmbet, de farmec şi tihnă,
cu bolta împodobită ca o magnifică, uriaşă tipsie
scăldată în raze - zglobiu evantai -
din luna alb-argintie,
tivită cu stele
(podoabe şi uşoare şi grele)
m-am apucat să număr toate luminile de pe cer
să le înscriu numărul
în cartea mea de poezie.
Citisem vrăjit în cărţi de astronomie
despre constelaţii,
trăind toate în armonie
şi-n bune relaţii.
(Despre:
Ursa Minor şi Major
Canis Major şi Minor
Draco şi Virgo
Andromeda, Aquarius
Cancer şi Taurus
Orion
Leo
Capricorn
Scorpio
Sculptor şi Hydra
Phoenix, Hercules şi Libra
Pegasus, Casiopeia
Gemini, Pisces, Althea...)
Cu o voinţă de fier
crezându-mă agil,
cu-n smoc de ştiinţă în creier
şi fler
a trebuit să constat
consternat
că nu le pot afla orarul
nici codul
nici cifra.
Doar Dumnezeu, Făurarul,
Cel ce le-a creat
pictând cu ele cerul
le ştie numărul şi misterul...
Într-o dimineaţă senină
frumoasă ca o regină
cu soarele mare cât o roată de car
încununat cu raze de aur
şi har,
curios am ieşit în grădină
s-adun un snop de lumină -
trofeu, medalie, laur.
Am ieşit, ca cel din poveste,
cu secera
cu câlţul de cânepă
şi ciubărul,
dorind să fac lumină în sufletul meu
flămând ca un leu.
N-am reuşit nici măcar o rază,
un strop
s-adun în a inimii vază.
Adevărul, răspunsul la aventură,
l-am aflat în Scriptură:
Adevărul
Lumina
sunt Dumnezeu...
Într-o zi
citeam Cuvântul.
În sufletul gol
mărşăluia noaptea şi vântul.
Eram acru ca mărul
căutând însetat
Adevărul.
Atunci am găsit în mine puzderie
de godaci:
lucruri murdare
fructe amare
mizerie...
Puteai umple cu ele
milioane de saci!
Pe genunchi am cerut Domnului să mă ierte
să mă curăţească
să mă-nţelepţească
şi să mă sfinţească.
El, în loc să mă certe,
a şters din inima mea toată vina
tot păcatul
El, Împăratul,
Lumina.
În locul negrelor ceţe,
zdrobind fala şi eul
pe cerul vieţii mi-a-ntins curcubeul
creând noi constelaţii
de adevăr
de lumină
şi frumuseţe.
În universul meu
pe-ntinsele spaţii
acum e-o noua lărgime
lungime
adâncime
şi înălţime
E Dumnezeu!
10.09.2006
Notă:
"ADEVĂR ŞI FRUMUSEŢE" este şi titlul volumului de
poezii, ce va fi tipărit în curând. ND