1. Sperantele evreilor (Ioa.6.14-15)
Spuneau demult profetii despre un Print ceresc,
Ce-avea sa vina-n lume pe plaiul evreiesc,
Sa-mparta-a Sa iubire - sa cladeasc-o noua tara-
Si pace prin Iudeea s-apara-ntâia oara!
S-aduca El sperante în lumea subjugata,
Sa-mparta El mesajul ca e în cer un Tata.
Si multi peste milenii plecau tot asteptând,
Crezând ca noul Rege soseste în curând.
Si-astepta poporul sub cizma grea romana,
Satul de robia – imperiala inumana,
Sa vina Salvatorul de veacuri prevestit,
Sa-nfloreasca Israel de dusmani pustiit.
Pe scaun de domnie ce David l-a lasat,
Troneze El de-apururi Maretul Imparat.
Robia egipteana i-a strivit atâtia ani,
De vine-acum Mesia îi scapa de romani.
Sa vada cei din jur împlinit si visul lor,
Cum au acum iudeii un Mare Domnitor.
2.Vestea nasterii lui Mesia(Luc.1.26-33)
Dar iat-un zvon deodata facu ecou prin tara:
Venise în Betleem un înger la o tânara fecioara.
El sa-i spuna ca-n curând ea va naste primul Fiu,
Conceput de Duhul de la Cel ce este viu.
Lui sa-I puna Nume sfânt cum Il stim– Emanuel,
Ce-nsemna ca-ntotdeauna fi-va Dumnezeu cu El.
Prin aceasta sfânta fata – cum era atunci Maria –
Sa apara-n lume zorii, ea sa-L nasca pe Mesia.
Si mari atunci pe Domnul laudând a Sa iubire,
Promitând ca-ntotdeauna va fi gata de slujire.
El gasi o cale buna în a fi cu noi partas,
Sa-Si dezbrace-n ceruri slava, sa devina...Copilas.
Si venise-n lumea nostra nu ca fiu de împarat,
Ci asa ca Prunc smerit, ce avea...un pret de dat.
3. Uimirea feceoarei(Luc.1.34-35)
Si se scurse timpu-n graba linistit si fara seama,
Ea slujind asa pe Domnul cu credinta si cu teama.
Si desi avea credinta, se-ntreba oricum mirata:
" Cum se poate Doamne oare? înca sunt...nemaritata!
Spui ca Duhul ma umbreste cu puterea Ta de sus,
Si asa voi naste-un Fiu, cum nu-I altul ca Isus?
Eu asa sa fiu privita mai frumos între femei,
Este-acesta loc de cinste, poate fi un bun temei?
Si de-s tare tulburata cum nu pot sa mai pricep,
Viata aceasta fara Tine eu nu pot ca s-o concep!
Te maresc acum o Doamne chiar în starea mea smerita,
Si de-ar zice-o lume-ntreaga, ca sunt demna, fericita.
Nu se merita Stapâne sa ne dai a Ta-ndurare,
Cum privesti mereu la oameni si cu drag catre popoare!
Tu trimiti acum în lume pe Odrasla Ta iubita,
Chiar de-ntreaga omenire nu-i nici demna, pregatita.
4.Nastera Domnului (Luc.2.1-7)
Iosif si-a luat iubita ce-i era de-acum sotie,
Pentru-a merge-n Betleem ca acolo sa se-nscrie.
Sa-mplineasc-acea porunca de la Cezar ce s-a dat,
Cum facea o lume-ntreaga ce mergea...la numarat!
Dar iata ca acolo vremea ei atunci sosise;
Ea sa-L nasca pe Mesia cum demult i se vestise.
Si asa nascu Copilul ce-L numeau Emanuel,
Insa-n casa de primire, nu era loc...pentru El.
Si de n-a fost loc mai bun ca acolo sa se nasca,
Intr-o casa mai de seama chiar de nu împarateasca,
Si-a-nfasat atunci Copilul si L-a pus în iesle jos,
Intr-un staul cu-animale, nu pe pat curat, luxos!
Si veni din cer Cuvântul întrupat ajuns la noi,
Sa aduca-n lume Harul ce ne scoate din noroi.
El sa vina si sa creasca nu în case-mparatesti,
Ci în inimi primitoare de fiinte omenesti.
Dar de doua mii de ani El încearca sa se nasca,
Desi-n multe inimi pline, Pruncul nu-I lasat sa creasca!
Caci acolo unde-s inimi pline cu bagaje seci,
Nu va creste nici acuma, niciodata Pruncu-n veci!
Cei ce vrem ca El sa creasca iar apoi ne fie Domn,
Sa-I cream conditii bune si în inimi bun îndemn.
Doar asa Copilul creste într-o inima golita,
Si atunci Isus domneste ajutând a fi-mplinita.
Cine crede ca oricum Domnul fi-va tot cu el,
E fiinta înselata, fara scop si fara tel.
Domnul n-a venit în lume, sa ne dea serbari în plus,
Ci cu toata fermitatea sa-L urmam cum El ne-a spus.
Nici nu ne trimise Tatal, Fiul Sau sa-avem de toate,
Mese pline cu mâcare si produse-nbelsugate!
Ci El vrea ca fiecare sa-L primeasca-n viata sa,
Si asa îl va conduce, singur nu-l va mai lasa.
Nu prin datini obiceiuri noi putem ca sa-L slujim,
Ci primindu-L cu credinta si mereu smeriti sa-I fim.