Parabola)
Undeva-ntr-o tara foarte îndepartata,
Multimi de fii si fice au si ei un tata!
Dar, datorita unei nefaste-mprejurari,
Isi tine el copiii peste mari si tari.
Tatal creator de bine - puternic iubitor
Ce-si ajuta fiii sa le dea un viitor,
Le trimite multe fara chiar a merita
Este-atât de bun si-i poate binecuvânta.
Traind într-o lume superba, dezvoltata,
N-are cum sa fie-n lipsuri niciodata!
Iar ca tata bun cu simt fara-ndoiala,
Lupta sa obtina, reîntregirea familiala!
Si astfel când pe unul îl vede potrivit,
Fata de ceilalti - mai zdravan pregatit,
Ii trimete sa-l anunte printr-o fulgera solie
C-o sa-l ia la dânsul pe vestita-i glie.
Dar cum în lume sunt destule fara rost,
Fiul în loc sa cânte s-apuca de plânset, post!
Ca nu cumva sa plece la tatal iubitor,
Cere la toti fratii sa-i sara-n ajutor.
Acestia dornici cu ei sa mai ramâna,
Fac sacrificii si strâng mâna de la mâna!
Neglijând solia ce tatal le-a trimis,
Comit si ei erori - cazând-n compromis.
Tatal îsi priveste fiul cum plânge-ndurerat
Si ramâne trist, mâhnit si-ngândurat.
Nu poate sa-nteleaga cum un urmas al sau
Fuge sa n-ajunga scapând de tot ce-i rau,
Sa scape de necazuri, sa aiba mângâiere
Pe plaiuri stralucite unde nu-i durere!
...Insa-ades când unii se zbat în vaiete si plâns,
Tatal tot îl ia la Sine, nelasându-Se...convins.
Morala:
Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii,
Sa se îmbrace în straiele nemuririi!
Si s-ajungem odata pe meleaguri sus ceresti,
Unde n-or fi chinuri si vaiuri pamântesti...
(d.1Cor.15.53)