Intelepciunea striga, sus, pe inaltimi, la porti,
Spre oameni glasul ei se-ndreapta ne-ncetat;
Sa-ntelepteasca pe nebuni, sa-nvete pe netoti,
Sucit nimic nu spune,nimic neadevarat.
De Dumnezeu a fost facuta cea dintai lucrare
Si asezat-a fost-nainte de orice inceput,
De fat-a fost cand Domnul a pus hotar la mare,
Cand l-a creat pe om doar din bucati de lut.
Da sfatul si izbanda, ea locuieste-n minte,
Uraste trufia si gura mincinoasa,
Ea nascoceste planuri din cele chibzuite,
Nepriceputul sta oricand cu ea la masa.
Prin ea se carmuieste-o tara,o lume, universul,
Nu poate sa-i fie-asemeni, nimica mai de pret,
Pe calea curatiei o duce-ntotdeauna mersul
Si-l fericeste pe cel care-o asculta si care nu-i semet.
Cine gaseste-ntelepciunea, gaseste insasi viata
Si capata bunavointa lui Dumnezeu cel viu,
Doar cel cu-mpotrivire nu-i vede nicicand fata,
Iar cel care-o uraste, nu-i mai ramane fiu.