Am cunoscut iubirea lui Hristos cand a murit fara cartire
Sa nu iubim cu vorba si viata sa ne-o dam de-avem iubire;
Asa simtim ca am trecut la viata,la adevar fara minciuna
Cand pentru noi, nimic de pe pamant nu este-o gluma,
Nu mai glumim cu fratele-n nevoie, nu ne inchidem inima
Ca altfel cum o sa ramana-n noi vreodata dragostea?
Ne nimicim unii pe altii daca lasam ca ura sa-si faca loc in trup
Si cum ne-om intalni in ceruri, de ne-nghiontim aicea pe pamant?
Cum mai pretindem ca iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem deloc
Daca atunci cand ne-ntalnim, noi nu mai avem loc?
Sa piara dintre noi iutimea, mania, strigarea, clevetirea
Si fara rautate ca intre frati ce suntem sa cautam unirea.
Pe altul privind mai sus decat pe noi, suntem in servitute,
Iar tot ce facem pentru Hristos dorim sa fie, dar nu ca o virtute.
Noi care-n lumina suntem, cum sa-l uram pe-al nostru frate?
C-atunci in intuneric bajbaim si de iubire suntem prea departe...
Inflacarat e Dumnezeu cu flacari de iubire, simtim a Sa putere?
Ne mangaiem unii pe altii si ne-ntarim cumva-n momente de durere?
Ne-mbarbatam? Ne sprijinim cand suntem slabi, in prigoniri,
In locul celui incercat ne punem si oare-avem simtiri?
Sau...poate nu suntem ca el asa...-ntr-o stare grea, de plans
Cu nepasare poate radem si de Isus nu stim poate c-am ras.
Ah ! Dragostea sub ochii nostri se raceste traind ultimul ceas,
Nici unul dintre noi sa se trezeasca,aicea pe pamant ca a ramas.