SOLOMON SI SUNAMITA

Privesc departe spre Sion
prin veacuri înaintate
şi-aud ecoul dintr-un ton
vibrând peste cetate.
Ierusalim era-n amurg
sub brazda argintie
izvoarele la vale curg,
domoale spre câmpie.

Sclipea palatu-n raze lucii
Şi în culori de astru
în parcul de smochini şi nuci
stă Solomon sihastru.
Şi visuri ce se nasc
în zare de-astă data
sunt izvorâte din Damasc
de dorul dup-o fată.

De-o fiică de neam sirian
o ciobăneasă sclavă.
Ce te-a legat o, Solomon
ce stai pe-atâta slavă?
Tu stai pe tron – ea stă la oi,
Tu-n slavă – ea la stâna.
O, nu sunt fete pe la noi
De zici că-i o regină?

Tu ai şaizeci la curtea ta,
optzeci de ţiitoare.
Mă mir că-n minte poţi purta
un chip de servitoare!
Cum porti tu florile din strat
o mie rupte-n mână
Tu ai regine la palat
şi vrei s-aduci din stâna?

Când te aud cum o descrii,
în versuri de tot stilul
ca ea nu-i alta pe pământ
o, ... e departe Israelul?
Dacă n-am cunoaşte-o chiar
cum... nu e stil de floare,
e arsă, parc-ar fi de jar
de razele de soare.

O vezi mai mult ca un trandafir
Si munte de tămâie
Şi-ncepi atâta s-o descrii
din cap până-n călcâie.
Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i,
o faci şi porumbiţă.
Începi atâta s-o descrii
cum nu-i in lume soaţă.

Aud mereu acelaşi ton
In versuri ziua-ntreagă.
Si-i spui că-i laşi regat şi tron,
atât îţi e de dragă.
Preferi la stână să te duci,
sau păzitor la vie?
Preferi pe orice drum s-apuci,
de ce ai vrea să vie?

Repetă versul ce l-ai spus
Cântându-ţi trista soartă
Când tu acas la ea te-ai dus,
şi i-ai bătut în poartă.
Şi ea răspunsu-ţi-a din pat
dar făr să iasă-afară:
"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,
şi cum să mă-mbrac iară?"

Aşa de rece te-a respins
din partea ei copila.
Nici simţ de om nu a simţit,
nici dragul şi nici mila!
Si nici ca-n pieptul tau cu dor
Purtat-o-ai in noapte
Prin munti, prin vai, prin orice loc
Pentru-a’ iubirii soapte

Afară-ncet se revărsa
un vânt tesut cu ploaie.
Dar ei nici pic nu îi păsa
căci haineleti inmoaie.

O ... ce-ai pierdut o, Solomon
de plângi o ciobăneasă.
Cu sila vrei s-o duci pe tron,
s-o faci împărăteasă?
Târziu în noapte s-a trezit
că nu a făcut bine,
şi te-a strigat, te-ar fi dorit,
ieşit-a după tine.

Dat tu de mult ai şi plecat,
nici n-apărură zorii.
In ceasul nopţii-ntârziat,
au prins-o păzitorii.
Bătut-o şi-au rănit-o,
era aproape moartă.
Şi-a plâns ea mult că n-a venit
când i-ai bătut în poartă.

Şi-acum ce folos că plângi?
Distrus eşti de-o copilă!
C-au dus-o cei străini pe mâini
zdrobită fără milă.
Tu între regi eşti renumit,
te ştie orice ţară.
Palatul ce l-ai construit,
şi-nţelepciunea-ţi rară.

Şi slava ta, şi tot ce ai,
cum poţi a înţelege?
Pentru-o copilă să te dai,
o, ... ce-ai în tine rege?
Ziua şi noaptea o discuţi,
cum n-ar fi altă fată.
De pari a fi ieşit din minţi,
Tu rege, altă dată.
O azi mă văd că-s păcătos
şi vin cerând iertare.
Căci tu prin Duhul lui Hristos,
cântai o taină mare.
Trecut-au mulţi ani rând pe rând
prin mintea mea slăbită,
Şi eu aşa ziceam în gând
c-o cauţi pe sunamită.

O, Solomoane tot ce-ai spus
În vers ea ta iubită.
Iar întâmplarea cu Hristos
e-a doua sunamită.
De două mii de ani ...........
Chemând-o-n gelozie
Pe drum, acasă, prin livezi,
dar ea nu vrea să vie.

O cheamă slava Lui mereu,
la slava Lui de rege.
Deşi e Fiu de Dumnezeu,
ea tot nu-L înţelege.
Tu ai bătut odată-n geam
Vorbind s-o chemi .......
Dar ea de Tine murmura
de fiecare dată.

O spune suflete ce stai
s-asculţi acestea toate
De când te cheamă CRIST la rai,
de când la poartă-ţi bate?
El nu mai poate de-al tău dor,
de-atâta timp de cheamă.
De-atâtea veacuri bate-n geam
crezând c-o să-ţi dai seama.

Văzut-ai tu atâta dor
în lume la vre-un mire?
Să-i fi aprins atâta dor
mireasa în iubire?
Să vină El, cerul lăsând
şi dezbrăcat de slavă!
Să-L vezi în Ghetismani plângând,
de dorul tău, o sclavă!

Să-L vezi cu sufletul pătat,
luând o cruce-n spate,
şi-o urcă, urcă ne-ncetat
în timp ce alţii-L bate.
Şi parcă orice spin şi cui,
şi lovituri de bice
le capătă-n iubirea Lui.
Răbdând, nimic nu zice.

Şi-atunci pe cruce când L-au pus
cu lacrima-n iubire,
pe faţa Mirelui Isus
şi-atunci vedeai iubire.
Parcă pe braţe te-a cuprins
ca pe-un copil, o mamă.
De-amorul ce era aprins
...........................................

Aprins de-amorul tău cel viu,
ascultă-L cum se roagă:
„O, Tată iartă-i căci nu ştiu"
Şi-atunci îi erai dragă.
Tu îi întinde-ai oţet în sus
ca să Il pui pe buze,
iar dragostea ce-ardea-n Isus,
şi-atunci îţi căuta scuze.

Tu te-ai văzut în ochii Lui
atât de mult iubită.
Ca Solomon poţi chiar să spui
tu nu eşti Sunamită.
Ah, bine-ar fi s-asculţi cu drag,
de Solomon cum cântă,
de Mirele ce-ţi cântă-n prag
să faci logodna sfântă.

Să dai, divorţul la păcat
şi poftelor din fire
Să fii cu sufletul iertat,
că l-ai pe Isus Mire.
Fă dar acestea ce se cer
de vrei s-ajungi acasă,
la Solomon acel din cer
a lui Isus Mireasă.

Să ne-ntâlnim la un nou altar
la o nuntă pregătită
o,... fie-ţi ceasu-acesta dar,
Trezirea ... Sunamită.