UN FOSNET IN NOAPTE
Un foşnet în noapte, către zori uşor se-ndreaptă,
În timp ce-ndrăgostiţii Iubitul şi-l aşteaptă.
In noapte ei stau treji şi asta până mâine,
Dar pentru multi, poemul, e zarva unui câine.
Puţini, desigur sunt, acei ce mai veghează,
Cu candela aprinsă iar viaţa vie, trează.
E multă nepăsare spre tot ce e Dincolo,
Crezând că pot s-ajungă şi ei cum vor, Acolo.
E timp de priveghere căci iată-n văi se-aude,
Când cei în aşteptare în Domnul s-or ascunde.
Dar pân-atunci sunt treji şi-n jur înseninează,
Cu viaţa lor şi traiul pe mulţi îi luminează.
Sunt sarea din bucate ce dă un gust ceresc,
Când zâmbet radiază pe toţi care-i privesc.
Ascultă-ntotdeauna, de glas, din taine şoapte,
Chiar de este grea, această lungă noapte.
Ei ’napoi nu dau pe drumul spre calvar,
Privind mereu la ţintă şi-al ei Mărgăritar.
Inaintarea-i grea prin negura din noapte
Dar lasă prin panere atâtea roade, coapte.
Toţi îndrăgostiţii de Prinţul dintre aştri,
Privesc cu nerăbdare spre zorii cei albaştri.
Ei ţin făclii aprinse în noaptea cea deplină,
Poate-aud semnalul, când El va fi să vină.
Ami
Amin