Asteptare

ASTEPTARE

Te-am strigat cu disperare, cu-nfrigurare si plangand,
Am auzit o voce blanda si iubitoare raspunzand ;
Te-am rugat sa-mi dai lumina, calauzire inteleapta,
Cu nesfarsita buntate mi-au spus numai atat: "asteapta".

S-astept? Cat sa astept? De ce?... Stateam infrant si ratacit...
Oare e mana Ta prea scurta ? Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi a cata oara te-am implorat un semn sa-mi dai?
Vreau un raspuns la rugaciune; spune-mi "mergi" sau spune-mi "stai".

M-ai invatat sa vin la Tine sa cer, sa cred si voi primi,
Ai promis ca esti cu mine sa ma ajuti oriunde-as fi,
Dar ma simteam pierdut si singur, strigam... Tu raspundeai in soapta,
Cu dragoste si cu rabdare: "Copilul meu iubit, asteapta!"

Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit, nedrept,
Priveam spre cer cu neputinta... sa mai astept? De ce s-astept?
Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi, plangeai...
Mi-ai spus: "doreai un semn, o voce... atat e tot ce iti doreai?

As fi putut sa clatin muntii, sa-ntunec soarele pe cer,
As fi putut s-aprind vazduhul, sa-i inviez pe cei ce pier.
Daca ti-as arata intr-una ce sa alegi sa-ti fie bine...
Tu ai avea raspuns la toate... dar nu m-ai intalni pe Mine.

Nu ai putea simti iubirea cu care-i inconjor pe sfinti,
Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor infranti,
N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii,
Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii... .

N-ai sti sa umbli prin credinta, nu M-ai vedea ca-s langa tine,
Inima ta zbuciumata nu s-ar mai odihni in Mine,
Nu ai cunoaste revasarea iubirii Mele pe deplin
Cand Duhul Sfânt iti umple viata cu pace si cu har divin.

Daca durerea ta ar tine numai o clipa...n-ai lupta,
Nu ai cunoaste biruinta ce poti s-o ai prin jertfa Mea,
S-ar implini visele tale...dar dorul Meu s-ar spulbera,
N-as mai putea sa fac din tine o perla in comoara Mea.

Deci fiul Meu, mergi prin furtuna gandind la zilele senine
Stiind ca cel mai mare dar este sa ma-ntalnesti pe Mine.
Chiar daca nu gaseti raspuns si viata-ti pare prea nedreapta
Sa-ti amintesti ca sunt cu tine chiar si atunci cand spun asteapta...