"Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?"(Luca 24:5b)
Din fundul mării,"titanicizat",
Te-ai năpustit acum printre morminte;
Nu ştiu unde te-ai alfabetizat
Dar sensul textului mai sus citat
E limpede,deci,JC,ia aminte!
Am înţeles că ai descoperit
Un sarcofag cu care spargi piaţa.
Nu văd de ce,căci lutul a-nghiţit
Dintotdeauna ceea ce-a primit,
Dar n-a putut să ţină-n el...Viaţa.
Te urmăresc şi nu-nţeleg de ce
Te-avânţi în cercetări cu zel frenetic.
Cum poţi să crezi că testul ADN
Ar dovedi că printre oase e...
Acel ce-a pus în tine-un cod genetic?
Tu nici măcar nu ştii ce urmăreşti
Căci ai şi glorie,ai şi avere.
Eşti înşelat şi nu ştii cui slujeşti,
Nu ştii unealtă-n mâinile cui eşti
Şi cine jubilează de plăcere.
E cel ce-a fost învins la Golgota
Şi ce va da de toate socoteală,
Dar tu nu vezi,în nebunia ta,
Că eşti doar asul fals din mâna sa
Cu care-ncearcă-o cacealma finală.
Întreabă-te şi tu,de eşti lucid:
De ce,din mii de crezuri ce există,
Nu-l deranjează pe-acest individ
Decât credinţa-n Fiul lui David?
Pentru că e spre cer unica pistă.
Tu eşti condus,încearcă să-nţelegi,
De cel care minciunii îi e tată,
De tatăl oricărei fărădelegi,
Dar Cel ce S-a dat jertfă lumii-ntregi
E Adevăr şi Viaţă totodată.
Întoarce-te din nebunia ta
Cu ADN-uri şi cu oseminte,
Cere înţelepciune şi-ţi va da
Acel care te poate lumina,
Acel pe care-L cauţi prin morminte.
Şi dacă tot eşti lângă sarcofag,
Eu te îndemn să-ngropi în el minciuna
Şi Adevăru-ţi va ieşi în prag
Primindu-te ca pe un fiu pribeag
Dar dându-ţi,ca biruitor,cununa.
Amin
Vulcan 27.02.2007