Ore se scurg din clepsidra vieţii
şi visele mor cu ele, cu tot;
e mai îngustă pajiştea tinereţii
iar orizontul parcă-ar fi mort.
Ore se scurg şi nu vor mai fi ore
care să vină în locul celor ce-au fost;
să prindem un SENS existentelor ore
se ce pierd la orizont fără rost.
Ore se scurg, încet, spunem noi,
dar dacă s-ar sparge clepsidra vieţii,
ce au fost orele irosite de noi
în viaţa ce este o lume a gheţii?
Ore se scurg şi clepsidra-i mai goală
iar viitoru-i umplut (mai târziu) de trecut;
şi nu mai suntem fără ultima oră
când moartea ne atinge cu-al ei sărut.
Ore se scurg iar cu părul cărunt
credem că jucăm un rol important;
ce facem când rolurile nu mai sunt
şi ne apare eul gol şi frapant?
Ore se scurg şi paşii-s grăbiţi
să lase urme pe nisipul vieţii ce moare;
doar până când ultimii paşi răzvrătiţi
se pierd pe stânca morţii prea clare.
Ore se scurg şi ne-ndreptăm nicăieri
fără VIAŢA primită de sus;
vine o zi când vom spune că ieri
am fost morţii vii, fără Isus.
cezar pesclevei