ANIVERSARE IN DONNINGTON

ANIVERSARE IN DONNINGTON
(Rugăciune)
Tatăl nostru, Bun, la ceas de-aniversare,
Avem nevoie-n Duhul de-o nouă revărsare,
Ca cei ce-s adunaţi aici în Donnington,
Să-Ţi preamărească harul, cu cântul din Sion.

Suntem la un loc cu toţi în astă seară,
Să-Ţi aducem Ţie un imn de primăvară.
Căci ai găsit de bine privind spre noi în jos,
Să-mbraci în straie albe, poporul credincios.

Dorim şi Te rugăm la ceas de-aniversară,
Să demolezi din noi şi-apoi să dai afară,
Tot ce-i gând murdar şi fapte păcătoase,
Sentimente rele, ori fapte duşmănoase.

Avem în Adunare, fete şi băieţi frumoşi,
Îmbracă-i cu putere să-Ţi fie credincioşi.
S-alerge către Tine cu tot elanul vieţii,
Şi să fugă, tare, de pofta tinereţii.

De sunt în Adunare şi fii risipitori,
Care, şi unde merg produc de-atâtea ori,
Neplăceri în jur, prilej de suferinţă,
Binecuvântează-i, Doamne, cu duh de pocăinţă.

De sunt aici cu noi, veniţi în astă sală,
Sceptici care-Ţi pun tot planul la-ndoială
Revarsă-Ţi peste ei o vie cercetare,
Să-ajungă-n Casa Ta, o binecuvântare.

De sunt cumva-ntre noi crestini ce-s ranchiunoşi,
Care-n loc să ierte stau morocănoşi,
Priveşte Tu din ceruri, Stăpâne Prea Înalte,
Şi fă ca toate-acestea să fie demolate.

Aici în vers, doresc, să pun a mea cântare,
Prin ea eu să implor să-ncepi o demolare;
Chiar acum din mine să dai ce-i rău afară,
Să nu-Ţi mai fac, nicicând, ruşine şi ocară.

Nu mai vrem, Isuse, cu măşti de credincioşi,
Să ţinem, încă, ritmul cu cei ce-s mofturoşi,
Ci vrem în straie albe, smeriţi ca un copil,
Să Te servim într-una,în Duhul Tău, umil.


Revarsă-Ţi, Tu Isuse, acum în Adunare,
A Ta cerească Mană, în ceas de-aniversare.
Să fim uniţi în Tine, în Duhul să fim una,
Fraţi, surori iubite, acum şi-ntotdeauna.
Amin
( Londra, martie/ 2007 )