Acum, când iaraşi ne-adunăm
La masa Mielului divin
Şi la Golgota medităm
Şi ne hrănim, ne ospătăm
Din pâinea frântă şi din vin,
Acum, când iarăşi însetaţi
Sorbim paharul plin de har,
Ai lui Cristos identici fraţi
Cu dragoste încununaţi
Şi botezaţi cu-acelaşi jar,
Acum când iarăşi ne plecăm
Să-I mulţumim cu gând curat
Şi, ca prinos, pe noi ne dăm
Sub crucea Lui smeriţi să stăm
În cuget nou şi-adevărat,
Acum cănd iarăşi ne-amintim
De jertfa cu etern câştig
Cu care-n suflet ne-nnoim
Şi-n inimi, tainic, ne sfinţim
Curmând al îndoielii frig,
Acum când trece iar prin an
A învierii sărbătoare
Cum apa luată din ocean
Şi-apoi vărsată peste lan
Adapă lutul ars de soare,
Acum când iar ne salutăm
C-un nou: "Cristos a înviat"
Şi fără să ne clătinăm
Pe-această biruinţă stăm –
Că El e viu cu-adevărat,
Acum când aşezaţi fiind
Ca un inel pe mâna-I sfântă,
Ca nişte flori îmbobocind
Frumseţi de ceruri tăinuind,
Mireasă ce-L binecuvântă,
Acum când sufletul nascent
Înlăcrimat în aşteptare
Trăind în timp evanescent
Vibrează-n dor efervescent
După eterna sărbătoare,
Acum când ştim ce El aşteaptă
De la copiii Săi din lume –
O cale de slujire dreaptă
Mărturisind o cruce aptă
Şi singurul salvific Nume,
Ştiind că Dumnezeu ne-a scos
Din gheara morţii nesfârşite,
Din mreaja celui mânios
Înveşmântându-ne-n Cristos
Cu haina slavei negrăite,
Acum când prin al Său Cuvânt
Suntem deplin încredinţaţi
Că moşteni-vom nou pământ
Ca sfinţi ai Celui pururi sfânt
În glorie eternizaţi,
Acum când vremea-i spre apus
Gonind spre noua primăvară,
Cristosul înviat, Isus,
Grăbind în dorul Lui nespus
Spre nunta Sa, cea milenară,
Acum când noaptea necredinţei
Cu bezna ei, încet se lasă,
Noi să fim oamenii credinţei
Ispravnicii făgăduinţei
Până ajunge-vom acasă.
Acum când ora e aproape
De-a veşniciei mare clipă,
Cu dragostea de sus, agape,
Să ştergem somnul de pe pleoape
Re-dedicându-ne-n risipă.
Acum să fim ce ieri n-am fost!
Acum să fim ce El ne vrea!
Sub al Golgotei adăpost
Să fim ambasadori cu rost
Având solie: Dragostea.
Nicholas Dinu
Aprilie 2, 2007