Avem la cine s-apelam...

AVEM LA CINE S-APELĂM...

Avem la Cine s-apelăm
Când dau năvală valuri grele
Pe Tatăl slavei îl chemăm
El vine teama să ne spele.

Avem la cine să trimitem
Semnale pentru ajutor:
La Cel de care-n veci depindem,
La Cel ce-i bun Ocrotitor.

Avem un ghid ce luminează
În întunericul cel gros
Ne scoate, ne orientează
Luându-ne din spaţiul nebulos.

Iar îngerii ce ne-mpresoară
Vin cu protecţie de Sus
Trăirea noastră-i mai uşoară
Când ne gândim Cine-i Isus.

Avem şi slova Cărţii Sfinte
Ce lasă-n noi poveţe clare
Şi pune pace-n duh şi-n minte
În stările de disperare.

În noi exist-o plinătate:
A Duhului de viaţă nouă
Şi-aşa avem seninătate
Pe vreme bună sau când plouă.

O, ce belşug de Har şi pace
Posedă toţi cei mântuiţi!
Trăiesc cum Tatălui îi place
Chiar de-s în lume hărţuiţi.

El este Turnul de scăpare
Când vijelii se năpustesc
O, mâna Lui ocrotitoare
Ne scoate din potop lumesc!

Avem la Cine s-alergăm
Când vin furtuni să ne înghită
E-un Domn pe care-L adorăm
Şi-acum şi-n Patria slăvită.

1 Mai, 2007