"Eu mă culc şi adorm în pace,căci numai Tu,Doamne,îmi dai linişte deplină în locuinţa mea."(Ps.4:8)
Când bezna nopţii înfăşoară firea
Şi zbuciumul s-a domolit treptat,
Din osteneala care-i e menirea
De când,căzând,respins-a nemurirea,
Trupul se vrea în tihna unui pat.
Dar frământările nu încetează,
Ecoul zilei încă-i persistent;
Din umbre ce pe zid se furişează
Vine neliniştea,de-a pururi trează,
Sunând talanga,rece şi strident.
Ea naşte temerea ce perpeleşte,
Ea udă grijile,să crească mari,
Ea-ţi strânge inima ca într-un cleşte
Şi geană-n geană nu se mai lipeşte,
Iar noaptea-i un neîntrerupt coşmar.
Dar când ţi-e inima de pace plină
Şi aşternutul ţi-e în mâini de Domn,
Când te-nveleşte dragostea divină
Şi-n jur fac gardă îngeri de lumină,
Trupul se adânceşte-n dulce somn.
Veghind în taină,Cerul te priveşte,
Şi îţi trimite mângâieri prin vis
Când trupul în odihnă se topeşte
Şi-n suflet pacea Domnului domneşte,
Iar casa e un colţ de Paradis.
Când bezna nopţii înfăşoară firea
Şi zbuciumul s-a domolit treptat,
Pacea divină stinge răscolirea
Şi eu găsesc odihna şi-mplinirea
În mâini de Dumnezeu,făcute pat.
Amin
Vulcan,Iunie 2007