Ploaia
Ma uit spre cer şi nu vad nici un nor.
Ma uit la flori cum aplecate, apa cer
Si la pământ par, că se-nchină.
Ma uit la firul mic de iarbă,
Fragil şi ne-nsemnat,atât de însetat.
Mă uit la păsări şi ele-au amuţit
Si undeva în ramuri s-au pitit.
Mă uit la bobul mic ce-am semănat,
Aşteaptă să răsară din pământ.
Ma uit la firul apei curgătoare,
Mai e un pic, aproape izvorul a secat.
Ma uit la apa din fântâna,
Un ochi care s-a depăratat.
Ma uit la oamenii din jur,
Mai mulţi şi mai grăbiţi.
Ma uit şi la cei oropsiţi.
Ei nu mai sunt grăbiţi,
Au timp, la viaţă-s osândiţi.
Mă uit la soare, de viaţă dătător,
Puternic astru şi strălucitor.
Si, după ce am stat şi am privit,
La ce mă înconjoară şi e pârjolit,
Mă rog în gând:
Să fie bine pe Pământ:
Sa fie lineşte-n adâncuri,
In ceruri pacea să domnească,
Sa fie bucurii în case,
Fericire pentru toţi şi toate.
Apoi înalţ o rugă către cer:
O ploaie lină să primim
Si tot ce-i însetat să se adape....
Mă uit la cer, el nu mai e senin.
Stă soarele ascuns după peredea
Si stropii mari şi calzi încep să cadă.
Ei prind în drumul lor şi flori şi iarbă,
Fântâna, albia secată şi omul ostenit,
Impuţinat de timp, de griji împovărat,
Ogorul să i-l ude ploaia, atât a aşteptat!
Lină, caldă, fără vânt,
O ploaie se prelinge pe pământ.
Ma uit în sus, vad cerul care plânge,
De bucurie, eu în vers încep să cant.
Plouă şi-n ochii mei, ...s-au umezit,
La gândul c-am cerut şi-o ploaie am primit.
02.05.2007