În arşiţa amiezii ca de jar
Şi-al focului încins parcă-n ţărână,
Trecea Isus spre Galilea,iar,
Şi când a fost aproape de Sihar
A poposit acolo la fântână.
Era un puţ adânc,dar izvorând
Necontenit din vremi patriarhale,
Unde veneau într-una,rând pe rând,
Oameni şi turme,apă căutând,
Fluid vital pentru nevoi vitale.
Lângă fântână a-ntâlnit Isus
Pe-acea femeie ce-a venit la apă
Şi căreia,când "Dă-mi să beau"i-a spus,
I-a provocat uimirea de nespus,
Trecând de ce putea ea să conceapă.
Dar Domnul i-a vorbit cu glas duios,
Destăinuindu-Se pe îndelete:
Eu sunt Izvorul vieţii,sunt Cristos,
Şi cel ce bea din mine bucuros
N-o să mai simtă niciodată sete.
Ba încă cel ce îşi va potoli
Setea din ce-i dau Eu,din Apa vie, ,
El însuşi un izvor va deveni,
Izvor din care apa va ţâşni
Către viaţă,către veşnicie.
***
Cuprinşi de febra unor căutări
De ape dătătoare de speranţă,
În triste şi zadarnice-alergări
Fac oamenii neîncetat forări,
Dar Apa vie e la suprafaţă.
Haideţi să ne uităm către Sihar,
Exemplu viu avut la îndemână:
Fântâna potolea al zilei jar,
Dar pentru setea noastră după Har
Izvorul se afla...lângă fântână.
Amin
Vulcan,06.07.2007