Văzduhul este un cuptor fierbinte
Şi e doar amintire vântu-n zbor,
E secetă-n Oltenia,Părinte,
Şi crăpăturile din glie dor.
E-ncins pământul,copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când,speriate,umbrele se-ascund.
Se stinge coloritul viu,se pierde
Sub soare nemilos,dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.
E secetă-n Oltenia şi doare,
Şi vrejul s-a uscat în plătăgeni,
Revarsă,Doamne,ploaie pe ogoare,
Dar...şi-n aride inimi de olteni.
Adu mult aşteptaţii nori de ploaie,
Revarsă,Doamne,apă pe pământ,
Dar pentru inimi,ca să se înmoaie,
Dă nori cu apă vie din Cuvânt.
Pentru a şti că cerul îi aude,
Că cerul e în Tine şi Tu-n cer,
Pentru-a uita de vraci şi paparude
Trimite,Doamne,norul mesager.
Ca seceta cunoaşterii de Tine
Să piară-n urma minunatei ploi
Şi Râul sfânt al curgerii divine
Să-mbrace oameni noi cu inimi noi.
Şi cunoscându-Te să Ţi se-nchine,
Prin ploi căzute pe pământ mănos,
Desţelenite inimi de dor pline,
Având ca Domn în ele pe Cristos.
Amin
Caraula,24 iulie 2007