... fara cuvinte...

m-am trezit brusc şi am început să strig....

iar sunetele s-au izbit de cărămizi
curgând pe perete litere de cretă
ce ningeau pe podea
o pulbere fină de cenuşă...

inimi de piatră le-au înlocuit pe cele arse
şi parcă sunt mai rezistente...
la sentimente...

butoane...
au luat în biserici
locul la icoane...

şi în confesional
un tip banal
numără păcate
şi dă indulgenţe...

plătite, fireşte
căci banii...produc penitenţe....

păcate? ele sunt de când lumea...
nu mă mir...
dar stau ore în şir
să privesc împietrirea
ce-a cuprins omenirea...

şi valul se întinde,
tot mai mare...
mi-a ajuns la picioare...
şi mă prinde...
mă-nfăşoară...
şi ghiare de ghiaţă se-ndreaptă
spre inima ce încă mai bate...

m-am trezit brusc şi am început să strig....

....până când lacrimi mari, ţâşnesc
din ochii orbi ai timpului
ce se sfărâmă în clepsidră...

...până când mâna o întoarce
cu susul în jos...
şi totul se reia de la început...