1.12.2006
Petru Coman - Petrosani
DU-MA PE STANCA PE CARE N-O POT AJUNGE... !
Psalmul 61 :2-4
De ce nu pot ca sa ma urc mai sus sa locuiesc pe Munte... ?
Vreau sa-nteleg aceasta... si-apoi sa ii pricep pe-aceea,
Ce, nu vor ca sa urce... dispretuiesc, vorbesc atat de multe... Incat, Cuvantul Sfant si Duhul nu ii mai pot schimba.
Sunt gata ca sa lupte cu-ndirjire ca sa-ti explice sa-ntelegi ce fac
Se poarta cu atata perfidie... iar vorba, fapta din plin o dovedesc
Sustin ca merg bine pe Cale... de-aceea-n stare-aceasta se complac
Nu vor sa-si paraseasca obiceiul desi se roaga... tot asa traiesc.
ISUS... ! Ma vezi, ma stii de-aproape si de departe ma patrunzi...
Sunt framantat de-atata neputinta, plangand strabat cararile din vale.
Privesc acum spre Stanca... suspin, vorbesc si- as vrea sa Ma auzi,
Doresc cu-ntreaga mea fiinta... S-apari, Sa vii si sa imi iesi in cale.
N-am doruri mai marete azi, dar am din inima ceva de spus :
« O ! Bunule Parinte, tanjesc sa fiu cu Tine-n cortul Tau...
Sa pot s-ajung in Slava , pe Munte, tot mai sus...
Si-n veci sa fim nedespartiti... ascultama : acesta-i dorul meu ».
Dar inca sunt in vale, sunt ranit. Prvirea mi-o inalt si te zaresc
Dorul ma cheama, dar nu pot zbura, caci aripa ma doare si mi-e franta.
Un Vultur ma-nsfac, dar merg ; prin vant si lupte mereu vreau sa privesc...
O ! Mare-i Inaltimea. Sa urc nu pot; dar, « Suie-ma pe Stanca...! »
Pe Munte-s impliniri duhovnicesti si mangaieri din plin
Pe Munte-i stralucire, bucurie si viata cea de veci
Sfintenia-i natura crestinilor ce-aicea vin
Cu Tine stau pe Stanca si vreau sa nu mai pleci
Ce bine-i langa Tine ! din Cortul Tau, nu vreau ca sa mai plec
E indurare, glorie si maretie caci norul plin de Slava-i peste el.
Aicea nu mai sant dureri ci HARUL sfant ce-i DAR dumnezeiesc
M-a ridicat si ma-ntarit iar sufletul L-a mangaiat divinul Miel. Amin