Dimineţi
Veşminte cu minunate irizări de roua,
Imbracă florile în dimineaţa nouă.
S-atingi o moale catifea din trandafirii,
Cu picături de rouă albe, galben, roşii!
Si pânze de păianjen fine ca o ceaţă,
Pierdute printre razele de soare blânde,
Si multe vietăţi care roiesc plăpânde,
Trezite-n dimineaţă de al cocoşului cântat.
Un colţ de lume ce Domnul n-a uitat!
La mine în grădină s-a pogorât lumină,
Pe-albastrul cerului e încă luna plină.
Albă, pufoasă, va curge-n jos curând.
O nouă zi începe, vrând – nevrând!
Lasată să tresară, o ramura se clatină uşor,
O vrabie tresaltă cu uşurinţă-n zbor!
Un zgomot înfundat şi brusc se-aude
Un măr pe jos, cu zgomot cade!
De forţa gravitaţiei învins a fost,
Te uiţi în jur, vezi toate au un rost.
Pe-un ram mai sus o mierlă trilul-şi cântă,
Un susur de izvor auzul îl încântă!
Sub greutatea ei, o salcie se frânge,
O adiere lină şi o auzi cum plânge!
Foşnet de frunze, adieri de vânt,
Devreme dimineaţa, culori profunde sunt.
Pictorul din mine, netrezit,adună la un loc,
Cerul, pământul, apa şi soarele de foc.
Pe pânza minţii compun în grabă un tablou,
Culorile le-amestec, sublim eu le redau!
Cinci elemente dau forţă şi mister,
Si unul fără altul nu poate fi stingher,
Iar între ele o pură conştiinţă,
Pe mai departe le uneşte, cu ştiinţă.
Viaţă le dă, le face să se mişte,
Să aibă sens, E Dumnezeu în toate,
Si nimeni-n locul Lui n-o poate face.
Cât si-a dorit şi câte Omul a descoperit,
Dar numai ordinea din Univers n-a stăpânit.
Si este bine ca ierarhia să respecte,
Pe Dumnezeu să îl găsim în toate.
Noi suntem micii slujitori, sa nu uităm,
Mici păpădii în roata vieţii ce monoton
Rostogoleşte, în drumul său rotund.
De unde a plecat, acolo se întoarce,
Să fie fiecare aşa cum Domnului îi place.
Din dimineaţa vieţii şi până la apus,
Să scoţi la suprafaţă ce-n tine a fost pus,
Să şlefuieşti, să cureţi, un diamant ascuns.
31.07.2007