CREDINTA
Evrei 11.l „Şi credinţa este o încredere neclintită
în lucrările nădăjduite, o puternică încredinţare
despre lucrurile care nu se văd."
Raţiunea şi-a făcut culcuş, în mintea omului,
Naşte frică şi resemnare în viaţa lui,
Despică firul în patru şi fură liniştea oricui,
Nimic nu acceptă, dacă n-are logica lui.
Discernământul, rodeşte-n simţirea sufletului,
Şi pune temelie solidă în inima cugetului.
Ea fortifică o puternică încredinţare omului,
În izbăvirea ce o dă Harul Domnului.
Raţiunea se supune firii, refuză încredinţarea,
Se bazează doar pe înţelepciunea umană.
Credinţa e discernământul ce aduce curăţarea.
Şi revarsă peste suflet, cereasca mană.
Uneori refuzăm Adevărul, căci mintea, De!
Ce nu-nţelege, le tratează ca iraţionale,
Şi respingem mâna pe care Domnul ne-o întinde,
Căci mintea acceptă, doar lucruri raţionale.
Sub călăuzirea minţii, unii spun: Cred ce văd!
Tu, însă, lasă credinţa în inima ta să rodească
Puternică încredinţare în lucrurile ce nu se văd.
Şi vei putea înfrunta raţiunea cea firească.
Credinţa, dă discernământului o nouă suflare
Şi sufletul îşi primeşte hrana necesară,
Numai aşa în cuptorul încins rămâi în picioare,
Căci credinţa testată-n cuptor e superioară.
Credinţa te ridică peste norii ameninţători,
Şi orice greutate, devine mai suportabilă.
Simţi mâna ce se întinde cu putere peste nori,
Mâna celui ce are o iubire inegalabilă.
El are toată puterea în cer şi pe pământ,
Şi iese înaintea ta cu toată dragostea.
El îţi dă veşnicia prin Sfântul Său Legământ,
Izvorâtă din iubirea, ce-a născut-o Jertfirea.
Mintea refuză ce pare ireal, sufletul discerne
Şi rodeşte credinţa prin iubirea Domnului.
Oricât de iraţional îţi pare, sunt veşnicii eterne,
Chiar dacă nu crezi, vei vedea Măreţia Lui.
Atunci ce vei face cu raţionalul din mintea ta?
De mânia Domnului cine te va scăpa?
Unde vei fugi când pământul îl va scutura?
Lasă credinţa, să pătrundă în inima ta,
Şi raţiunea credinţei mintea ta, să cuprindă.
Ea se hrăneşte cu mană din Scriptură
Şi-n poruncile Lui te vezi ca-ntr-o oglindă.
Numai Biblia îţi dă Sfântă învăţătură!
Fără credinţă e cu neputinţă să poţi fi scăpat,
De păcatul care te robeşte necontenit.
Fără credinţă nu poţi spune că eşti salvat
Şi-nţelege, că-n jertfa pe cruce ai fost izbăvit.
Priveşte la Isus, luptă-te să fi asemenea Lui,
Ascultă porunca, fă ce-ţi cere Scriptura,
Nu te-nşela! Eşti neîncetat sub privirile Lui,
Şi nu ai salvare dacă nu aplici învăţătura.
Crede şi vei vedea minuni ce mintea nu pricepe,
Sufletul tău va găsi în credinţă, mângâiere.
Lucrarea Lui Dumnezeu, tu nu o poţi pricepe,
Fi fericit că a pus o temelie, vie, în Înviere.
Deschide inima, Isus e Calea, Adevărul şi Viaţa!
Tu numai în El, mântuirea o vei găsi.
El va străluci în toată splendoarea, dimineaţa
În care cu El în cerul Lui Sfânt vei păşi.
AMIN