IUBIRE FARA ASEMANARE
Romani 5.8. „Da Dumnezeu îşi arată dragostea
faţă de noi prin faptul că pe când eram
noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi."
Pierdută eram în lianele încâlcite ale lumii,
În noianul de păcate, în bezna întunericului.
N-aveam pace, eram subiectul glumii,
Rănile dureroase erau urma păcatului.
Nu-mi găseam locul şi n-aveam linişte,
Eram ca o pasăre ce se zbate între gratii.
Dar o mică speranţă simţeam că mijeşte,
Din susurul: Poţi ieşi din colivia cu gratii!
Îmi stăruia neîncetat în ureche şi-n minte
Şi în inima mea se năştea o credinţă.
Nădejdea salvării, era tot mai fierbinte,
Isus mi-a deschis ochii, prin pocăinţă.
Prin durerile naşterii din nou şi suferinţă,
Am fost izbăvită de robia stricăciunii.
Prin nădejdea care măreşte a mea credinţă
Şi prin mulţumiri pe altarul rugăciunii.
Lui îi datorez c-am intrat în starea de Har.
Prin credinţă, mă bucur de nădejdea vie,
Sădită prin Jertfa iubirii, c-am primit în dar
Mântuire şi voi fi cu Isus o veşnicie.
Nădejdea aceasta nu înşală inima mea,
Că-s socotită prin Har, neprihănită.
În inima mea a îmbobocit fericirea,
Zi de zi prin Duhul Sfânt sunt pregătită.
Gândurile negre ce mă frământau adeseori
Şi cu grămada stăruiau înlăuntrul meu,
Le-a risipit, iar dacă mai revin uneori,
Îi cer ajutorul, îi spun cât mi-e de greu.
Iar El, povara să mi-o ia, se grăbeşte,
Îmi deschide mintea să văd Adevărul.
Lumina, orice îndoială mi-o risipeşte,
Privesc în sus, şi se deschide cerul,
Prin izvorul curat ce-mi potoleşte setea
Şi mana care mă hrăneşte din Scriptură.
Mă bucur şi-n necaz, căci aduce răbdarea
Ce-mi dă biruinţă-ncercări, cu măsură.
Darul fără plată, darul neprihănirii
E singura hotărâre de iertare ce dă viaţă.
Păcatul cerea moarte, dar Harul iubirii
Ţesea veşnicia şi dăruia o nouă viaţă.
Hristosul înviat din morţi, nu mai moare.
Moartea nu are stăpânire asupra Lui.
El luminează drumul, e veşnicul soare
Ce mă conduce zi de zi spre Împărăţia lui.
Voi fi biruitoare, prin cel ce m-a iubit,
Căci dragostea Lui întrece orice cunoştinţă.
În ziua necazului s-a oprit şi m-a izbăvit,
Mi-a păzit sufletul, mărind a mea credinţă.
Dragostea Lui Hristos întrece orice măsură:
Lărgime, lungime, adâncime sau înălţime.
A revărsat iubirea astupând şanţurile de ură
Şi a izvorât şuvoiul bunătăţii peste iuţime.
Măreţia Lui acoperă cerul, întreg Universul
Şi slava Lui umple Pământul cu lumină,
Splendoarea gloriei Lui atinge nemărginitul,
El soarele, cu strălucire, orizontul inundă.
Mă îmbracă cu neprihănire, podoabe sfinte
Prin Duhul mă ajută în slăbiciunea mea,
Mijlocind pentru mine cu suspine negrăite
Viaţa veşnică-i cununa, ce are să mi-o dea.
Un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul
Curge de sub scaunul de domnie al Mielului.
Acolo nu este noapte, nu vezi lampadarul,
Nici soarele, căci luminează făclia Domnului.
Cetatea n-are trebuinţă de a soarelui lumină,
Nici de sclipirea lunii, de nici o lucire.
Căci străluceşte a Lui Dumnezeu lumină,
Şi Mielul e a ei Făclie, ce-i dă strălucire.
Amin