Putin
E-atâta lume-n jurul tău, Isuse ,
O gloată flămânzită
Cu mii de răni în suflet si pe mâini
Cu chipul trist, privirea rătăcită...
Eu, într-un colţ, privesc stingher
Străin de toţi şi toate
Şi-aştept un semn
Care să rupă acest mister:
- ce-aşteaptă de la Tine-
Este târziu şi sunt flămând
Şi strâng la piept ştergarul
În care mama-mi puse
Doi peşti şi cinci pâini...
De ce priveşti aşa la mine ?
Oare-am greşit ceva, cumva?
Fiori mă trec, mă ard ca jarul
Şi totusi sub privirea Ta
e-aşa de bine .
"Cine întreabă de mâncare ? cine?"
Ceva parcă mă- ndeamnă- cineva-
Să mă ridic. Şi fac doi paşi.
"E tot ce am"- şi-ntind mâncarea
"luaţi-o!"
Mă cuprinde tulburarea
Şi nu-ndrăznesc ca să mai zic nimic.
Şi-aş vrea să pot să mă fac mic ,
Mic, mic de tot.
"E-aşa puţin ce-am dat,
cum de am îndrăznit
să dau nimicul meu?
Sigur vor râde –acum de mine".
Gândul nu-mi dă pace .
"Oare ce-or face
Cu cinci pâiniţe şi doi peşti ,
În faţa unei gloate
ce-i mare chiar şi s-o priveşti ?
E aşa puţin, dar n-am mai mai mult ,
c-aş da cu bucurie" .
Tu mă priveşti. Privirea Ta
E bună... şi mângâie.
...Eu stau şi-ascult.
...Şi-apoi s-a-nfăptuit minunea
şi parcă nu pot crede
tot ce văd. Pâinea
este de-ajuns, ba chiar întrece .
Întreb un ucenic: "Ce s-a-ntâmplat?
Am dat aşa puţin..."
Şi-apoi mi-a zis :
"Puţinul tău,
nu e puţin ,când îl dai TOT lui Dumnezeu."