Nu puneţi pe morminte buchete de rubin
ce strălucesc petalelor din rozele cu viaţă;
ci un mănunchi cu spini sau doar un spin,
dacă celor morţi le-aţi oferit doar gheaţă...
Nu lăsaţi să cadă pe morminte lacrimi,
de la fereastra sufletului care doare;
mai bine o privire rece, doar cu spini,
pe huma ce cuprinde aceeaşi culoare.
Nu puneţi pe morminte coroane reci de flori,
nu rupeţi din splendoare un curcubeu uşor;
ci puneţi părerile de rău, prinse în culori
şi distrugeţi ura anilor care mai dor.
Nu zidiţi frumos mormintele pe care
nu le-aţi zidit cu piatră în conştiinţa voastră;
mai bine le uitaţi la ultima plecare
cum aţi uitat de ofilirea florilor din glastră.
Nu puneţi pe morminte pietre funerare
pe care nemurirea e-n litere de aur...
mai bine o plăcuţă cu litere doar clare
dacă cei trecuţi nu v-au fost tezaur.
Nu vizitaţi mormintele acelor ce în viaţă
au văzut lumina, fără lumina voastră...
lăsaţi-le mormintele în pace şi în gheaţă
şi când vă este dor, sau cade câte-o astră.
Nu puneţi pe morminte cuvintele nespuse
de dor sau de iubirea vieţilor ce-au fost...
vieţile, de moarte, au fost pe veci răpuse
şi sincer să-nţelegem că nu mai are rost.
Sincer să-nţelegem că-n viaţa muritoare
putem să prindem sensul şi viaţa viitoare;
doar pe pământ iubirea va fi nemuritoare
pentru viaţa care vine, după a morţii vale.