Vedem pe strazi atatia oameni saraci,
Si ne comportam cu ei ca niste gandaci,
Rar ii vedem ca sazambeasca,
Si mai des un colt de paine sa cerseasca.
Noi trecem in graba nepasatori,
Caci fata de ei ne consideram inferiori,
Nu ne gandim sa-i ajutam,
Si zambetul pentru un minut sa le redam.
Dar ei cu toate acestea tot zambesc,
Desi toata ziua se chinuiesc,
Pentru a vedea trebuie ca prieteni sa le fim,
Si macar un minut in mijlocul lor sa traim.
Vom vedea ca tot zambesc,
chiar de greutatile-i zdrobesc,
Ei inteleg mai bine ca oricine,
Ca viata nu inseamna numai bine.
De multe ori noi cam uitam,
Ca zambetul sa ni-l aratam,
Cand o mica greutate ne apasa,
Si fericiti mereu sa fim nu ne lasa.