Punând în balanţă,e palid trecutul
Comparat c-un prezent devenit tot mai rău.
Cu patimă omul dă morţii sărutul
Atunci când plăteşte-n minciună tributul,
Luând chipul veacului şi-al domnului său.
În clocot se-nalţă talazuri de ură,
Căci dragostea moare în veacul robit,
Văpaia din pofte transformă în zgură
Pe cei ce-s atinşi de cumplita-i arsură,
Iar dorul de zbor spre înalt s-a topit.
Prezentu-i morbid,viitorul va face
Ca omul să pară de-a dreptul hidos,
Şi totuşi în lumea aceasta rapace
E-un colţ luminos,e o oază de pace,
Biserica vie născută-n Cristos.
Izvor de viaţă-ntr-o lume bolnavă
Având ca stindard Adevărul,mereu,
Biserica-nvinge a lumii otravă
Fiindcă aici,printre imnuri de slavă,
Se află prezent,ne-ncetat,Dumnezeu.
Cetate pe munte,aflată-n lumină,
Prin negura nopţii Biserica-i far,
Un loc plin de har unde sfinţii se-nchină
Şi unde găsim scăldătoarea divină
Avându-şi izvorul de viaţă-n Calvar.
Isus e Păstorul Bisericii turmă,
Bisericii trup îi e Cap luminat,
Iar pentru mireasa ce-n vremea din urmă
Aşteaptă gătită în straie de nuntă
E Mire divin,Mire mult aşteptat.
Să fim,deci,oiţe urmându-şi Păstorul,
Să fim mădulare în trupul divin,
Să fim noi mireasa ce arde de dorul
Să-L vadă pe Mire,spre El să-şi ia zborul,
La nunta din slava eternă,amin.
Vulcan,7oct.2007