UNEORI...
Uneori mă simt aşa neputincios
Şi-aşa de fără mângâiere
Dar vine Salvatorul meu, Hristos
Şi-mi ia din suflet orişice durere...
Şi uneori mai cad sub greutate
Dar El o ia – oricât de grea
Şi lasă-n mine starea de uşurătate
Să pot iar linişte şi pace-avea.
Iar uneori speranţa ce-i în mine
Parcă-i ascunsă-n vreun ungher
Şi parcă nimeni nu mă mai susţine
Şi nu mai am voinţă ca de fier,
Dar vine Duhul şi cu duioşie
Îmi dă o-mbrăţişare şi-un sărut
Şi-acestă binecuvântată părtăşie
Înlătură tristeţea care-a apărut.
Uneori nu-i nimenea să-mi spună
O vorbă bună, un cuvânt frumos
Dar merg cu gândul la spinii din cunună
Şi la ocările răbdate de Hristos,
Şi-atunci fiinţa-ntreagă e umplută
Cu-mbărbătări din Luca sau Matei,
Căci vorba Lui atât de cunoscută
Îmi dă tărie în gropile cu lei.
Mă asaltează uneori hidoase vise
Ce-mi tulbură un somn atât de lin
Dar merg în odăiţa cu ferestrele deschise
Şi ’nalţ o rugăciune la tronul cel divin,
Şi-atunci se risipeşte şi coşmarul
Şi frământarea sufletului meu
Mă las cuprins şi legănat de Harul
Ce îl revarsă zilnic Dumnezeu...
Nu uneori ci totdeauna-n viaţă
Prezenţa Lui îmi vine-n ajutor
Mă scoate din dogoare şi din ceaţă
O, cât îi sunt de recunoscător!
16 Octombrie, 2007