Pe cale
Pe calea pribegiei, la căpătâi c-o piatră,
Cad răpus- adesea de truda nesfârşită
Şi caut un strop de pace, un strop de alinare,
Un colţişor de tihnă, căldură la vreo vatră.
Doresc s-alerg spre tine şi mâna-mi obosită
s-o pun în Mâna sfântă, ce jalea mi-o preface
în cânt de bucurie. În somnu-mi trudnic
aievea văd cum îngeri pe-o scară nevăzută
coboară din ’nălţimi şi ca lui Iacov mi se pare
că te zăresc la capăt, stăpân peste lumini.
Te simt aşa aproape, şi simt cum mă priveşti
Nimic nu te încape, dar tot în mine eşti.
Şi-n zborul alb de îngeri, plutind pe mii de raze,
Primesc puteri de taină ca să pornesc la drum,
Punând crucea pe umeri. Ca un fum
Ce se destramă cad lanţurile ce mă ţin.
"O ,Tată, ţine-mă de mână, spre Tine vin!"