Doamne,
ma uit la ce mi-ai da si vad ca am din belsug,
dar in jurul meu altii duc lipsa
si totusi cu toate ca vad, nu imi pasa.
Nu pot sa plang cand fratii mei sufera,
nu pot sa zambesc cand ei se bucura.
Imi caut prieteni printre cei mari in ochii mei.
Vreau sa fiu cu cei de care am nevoie,
nu cu cei care au nevoie de mine.
Simt ca port in inima invidie
pentru cei care sunt aproape sa atinga
lucururile pe care eu mi le doresc asa de mult.
Doamne,
daca altii m-au ranit,
inca mai port ura,
nu pot sa iert,
si de fiecare data cand am ocazia, ma razbun.
Cand ma adun cu fratii mei nu mai simt ca mi-o doresc,
pentru ca ii vad inferiori si durerea lor nu e durerea mea
si bucuria lor nu e bucuria mea.
Pe unii nici nu-i cunosc.
De altii stiu ca au probleme
dar prefer sa ma fac ca nu-i cunosc nici pe ei.
Ma impiedic in micile lor abateri
de la drumul cel bun
cand eu merg pe un drum gresit.
Stiu ca in jurul meu sunt oameni care au nevoie de mine
dar eu nu mai sunt demult una cu ei.
Stiu ca un zambet
o vorba buna,
o incurajare
sau poate mai mult,
pentru cineva din jurul meu
ar insemna enorm
dar nu vreau sa le mai dau.
Si toate acestea pentru ca ceea ce iubesc
cel mai mult
sunt EU.
O stiu, eu sunt obstacolul ce sta in calea fericirii mele.
Doamne,
te rog, umple-ma TU cu TINE.