În jur e vuiet, zboară vorbe,
hohote de râs,
e freamăt, viermuială fără rost.
Nimic din lume nu mai seamănă
cu ceea ce a fost,
vocile răsună mai sparte,
mai străine,
urechile cu greu disting
ceva mai clar
ceva mai bun,
toate îmi par
zgomote dintr-o orchestră
ce cântă disonant.
Unde e oare armonia
pusă-n lume
când cerul şi pământul
a fost chemat din nefiinţă,
din neant ?
În setea ta de nou, TU – om modern
impui o nouă modă în fiecare an
şi vrei să schimbi,
s-arunci toată rânduiala,
Dar TU - eşti vechi –
oricât te-ai vrea de nou,
alta e doar spoiala...
Ţi-e sete de libertate ,
spui că te descătuşezi,
eşti spirit nou.
Cine te crezi...?
Eşti doar un rob al căutării,
viaţa te mână înainte - sau...poate teama...
nu ştii unde vrei să ajungi,
nu cunoşti nici calea într-acolo.
Te-nvârţi în jurul cozii
şi ce-i mai trist...e că nici nu-ţi dai seama...