Eşti inima lui Sfântu’ Nicolae
Şi sufletul bătrânului Crăciun.
Chivernisind sub vechea ta copaie
O sărbătoare pentru Ieşurun,
Spui lumii adevărul milenar
Că s-a născut al vieţii Împărat,
Că s-a deschis o epocă de har
Cum îngerii vestit-au răspicat...
Decembrie, cu iz de miere sacră,
Cu pas de patriarh întârziat
Ce bucurii dospeşti în alba-ţi lacră,
Ce noi miresme încă ai de dat!
De peste jumătate veac, cu tine
M-am înfrăţit, de parcă siamezi
Am fi! Deci frate, se cuvine,
Eu să-ţi colind, iar tu să-mi desenezi.
Îţi aminteşti, cum eu îmi amintesc,
Visându-ne cu Albă ca Zăpada?
O zână ea, din basmul strămoşesc
Iar noi pitici, dar dorobanţi cu spada!
Îţi aminteşti, gonind sub clar de lună,
Pe sănii iuţi, în chiot cadenţat,
Pe derdeluş, zăpada stând cunună
Zădărniciei veacului plecat?
Cum răsunau colinele sub cuşme
De alb, de bucurie şi frumos
Că putrezeau petrecerile-n crâşme
Când se vorbea de taina lui Hristos?
Şi-apoi, cum noi şi pâlcuri de flăcăi
Cuminţi cum stau culorile-n tablou
Sub geamuri colindam, cu zurgălăi
Din Moş Ajun şi pân’la Anul Nou?
Cum Moş Crăciun în sanie cu reni
Sosea din Polul Nord la Bucureşti
Apoi prin toată ţara, la mireni
Zicea: "Române bun să ne trăieşti?"
Era o bucurie-mpărtăşită,
Chiar cerul se oprea din goana lui
Şi ne privea prin geana-nzăpezită
Ca pe aleşii magi ai Domnului!
Şi ne ţineam aşa, la braţ cu tine
Decembrie, torcându-ne fuiorul
De râsete şi veselii depline
Fiind, cea mai română, pluguşorul.
Aho, aho, strigau cu piept voinic
Voinicii. Şi cu ei plăvanul!
"Copii şi flaţi" uram şi eu peltic
"Îmbelşugale să v-aducă anul"!
Pocnind din bici, (firav), pe lângă boi (G. Cosbuc)
Muşcam flămând din argintiul lunii
Beam chihlimbarul în plămânii goi
Cu ne-născuţii geamăn şi străbunii.
Şi se-mpleteau colinzi cu pluguşoare
De la Mangalia la Curtici, şi-napoi.
Pluteau în inimi sorcove uşoare
Din Turnu Severin în Dorohoi.
Ce paradis înalt, copilăresc,
Şi brazii lui cât străjuiau de falnici!
Mi-e sete azi, când stau să-mbătrânesc
De anii dantelaţi cu joc, zburdalnici...
E mult de-atunci... Acum departe sunt...
Mi-s ochii ruguri, scorburi în castani
Dar cu acelaşi dor, niţel cărunt,
"La anu" vreau să strig şi "La mulţi ani !"
6 Decembrie 2007