De unde vin acestia?

DE UNDE VIN  ACEŞTIA?

 “Şi unul  din  bătrâni a  luat cuvântul  şi  mi-a  zis: “Aceştia care  sunt  îmbrăcaţi  în  haine albe, cine  sunt  oare? Şi  de unde au  venit?” (Apocalipsa 7:13)

*************************

De  unde vin  aceştia

Ce au intrat  acum?

Ei  au  priviri  senine

Şi răspândesc  parfum

Ei  vin  din depărtare

De  jos, de  pe  pământ

Ei  au păstrat  curat

Cerescul   lor  veşmânt...

 

Aceştia  vin  din  locul

Unde-au  răbdat  prigoane

Şi  nu  s-au  închinat

La  idoli  şi  icoane

Ştiau  Cine-i  Stăpânul

Ce le-a  creat  pe toate,

Au  îndrăgit  trăirea

Ce  naşte  demnitate.

 

Iar  unii  dintre  ei

La  fiare  au  fost  daţi

  se  distreze  mulţi

  fie sfârtecaţi

 Dar  nu  au  şovăit

În faţa  morţii  crunte

Căci au  avut  credinţa

Mai  ‘naltă  ca un  munte...

 

Ei  şi-au  zidit viaţa

Pe-o temelie  tare

Şi au  împodobit-o

Cu rugă  şi  cântare

De-aceea  când  furtuni

Veneau  necruţătoare

Fiind  pe  Stânca  vieţii

Rămas-au  în  picioare...

 

Ei  au  parcurs cărarea

Ce  duce  la  răsplată

Având  mereu  în  gând

Cetatea  minunată

Au  stat  la  poala  crucii

Tot  timpul -  în  simţire

Iar  dorul  lor  fierbinte

Era la  nemurire...

 

În  ei  ardeau  văpăi

De  dragoste  şi  milă

Ştiau  că-n  lumea  rece

Şi-atâta de  ostilă

Nevoia era  mare

De-a  spune  tuturor

Că-n  Mielul pentru jertfă

Ei  au  un  Viitor.

 

Trăirea  lor  sublimă

A  fost o  pildă  vie

Şi  au  muncit pe-Ogor

Cu multă  hărnicie,

Au  semănat  sămânţa

De dragoste  şi pace

Voind pe  mulţi  din lume

Cu Tatăl  să-i  împace.

 

Primiţi  acum  răsplata

Voi  toţi  ce-aţi  suferit

Voi în  necazul  mare

Pe Domnul  L-aţi  slujit!

Intraţi  acum  pe  poarta

Regatului  de  Sus

Unde  veţi  fi de-a  pururi

Cu  sfinţi  şi  cu  Isus.

 13 Decembrie, 2007