„Nu ai nimic, dar eşti bogată”
Îmi spuse Domnul într-o zi…
Şi am privit nedumerită
În al meu străfund de a trăi…
N-am înţeles prea bine sensul
Ştiu doar că am privit gemând,
La chipul meu dintr-o oglindă
Ce m-arăta cosmic plângând…
Astăzi s-a rupt o învoială,
Ce în trecut poate trăia…
Eu sunt trecută prin durerea
Acelei clipe ce era…
Nu ştiu de am fost demnă ieri
Pe când mă revoltam pictând…
Dar astăzi cânt prin bucurii
Culese-n pacea triumfând…
Pe a mea carte unde scriu
Tu îmi vorbeşti prin grai tăcut…
Şi mă priveşti cum sting în mine
Mii de văpăi ce m-au avut…
Tristeţe-n trist din trist trecut,
M-a săgetat unde n-am fost…
Tu ai ştiut şi mult mai mult
Şi nu mi-ai spus al vieţii rost.
„Să ai nădejde şi să crezi”
Cuvântul Tău îl auzeam…
Atunci pe loc prindeam puteri,
Iar deznădejdea o pierdeam…
Pe un carton vechi, maroniu
Aplic o pată de culoare…
Se conturează un portret
Prin pensulaţiile stelare.
Privindu-mă, mă contopeam
În ere fără timp şi spaţii…
Portretul trist, al meu cândva,
Însufleţea multiple naţii…
„N-am să te las cu nici un preţ”
Şopteai spre mine când căzută,
Nu-ntrevedeam nici o salvare
Dintr-a mea soartă neştiută.
Am fost în paradoxul vieţii
La mijloc, între Rău şi Bine…
Într-un tablou pictat sihastru
Menit să-nveţe şi s-aline.
copyright Cristinela Ghinescu_2007