LUME TICĂLOASĂ...
Lume ticăloasă, nu mai vreau din tine
Nici măcar un cui, nici măcar un bob
Datu-mi-ai tumult şi mi-ai dat suspine
M-ai făcut să-ţi fiu un netrebnic rob.
Mi-ai ucis iubirea – sfântul sentiment
Îmi dictai să merg în locuri murdare
Mi-ai furat şi dorul, eram instrumnent
Al dogmelor tale atât de precare.
Eram orb atunci – căci tu m-ai orbit
Îmbrăcam supus ale tale zdrenţe
Din potirul tău zilnic am sorbit
Am gustat din ură şi din divergenţe.
Mi-a dat o solie să o port cu mine
Să spun tuturor cât e de absurd
Să dorească cerul, stările divine
Cât am fost de orb, cât am fost de surd!
Nimic nu-ţi mai dau, lume ticăloasă!
Am ieşit din tine, sunt eliberat
Am găsit un Prieten, stau cu El la masă
Mi-a schimbat gândirea, m-a răscumpărat.
Ce comori culeg zilnic pe cărarea
Ce-a trasat-o El – Mirele iubit!
O, ce minunată-i părtăşia, starea
Ce mă conectează cu-n neam dezrobit.
Gust acum dulceaţa ce o dă Cuvântul
Nu mă mai atrage viaţa de huzur
Când sunt abătut leac îmi este cântul
Nu mai merg în mediul rece şi obscur.
Te slăvesc O, Tată, că mi-ai dat tărie
Să privesc spre stele, să te recunosc
Să Îţi fiu stindard, să-Ţi fiu mărturie
Harul Tău bogat veşnic să-l cunosc.
Lume ticăloasă, vreau să smulg din tine
Şi pe alţi slujbaşi prinşi de gheara ta
Voi ’nălţa făclia ce poate-ntreţine
Dorul de ’nălţimi, de eterna STEA.
18 Ianuarie, 2008