PE TOBOGANUL VIEŢII


Pe toboganul vieţii ce-aşterne atâtea verbe,
Unii merg trudiţi şi vor mereu să-ntrebe:
"De ce în lumea aceasta e-atâta-nşelăciune?"
Dăltuind o clipă de scurtă rugăciune.

"De ce-s, Stăpâne Doamne, cumplite suferinţe,
Iar cei mai mulţi se zbat lipsiţi de năzuinţe?"
Peste tot în jur dezgustul şi stupoarea
Lovesc în planul Tău să-Ţi tulbure lucrarea.

De ce atâţia oameni, O, Tată preaînalt,
Cu inima sunt reci ca piatra de bazalt?
De ce-i atâta rău scrâşnind în jur cu ură,
Iar sexul şi desfrâul revarsă din măsură?

Prin standuri şi vitrine dezmăţul îţi zâmbeşte,
Iar stând neveghetor te prinde ca-ntr-un cleşte.
Râvna pentru cer, din mulţi ar vrea s-o smulgă,
Când strâns telecomanda, îi ţine şi-i subjugă.

Dumnezeul nostru, Acel ce ne-a creat,
Stă adesea trist, mâhnit şi supărat,
Căci în stare-am fost lăsând discernământul
Pe El să-L dăm afară lipsind învăţământul.

Am hotărât să-L scoatem crezând că-i de folos,
Căci multora li-e greu s-asculte de Cristos.
Astfel nu ne miră cum de-atâtea ori,
Mulţi elevi de-ai noştri lovesc în profesori.

Ne plângem cum atâţia ajung şi la violuri,
Când sfaturile, sfinte, sunt pagini de subsoluri.
Guvernanţii noştri cu viaţa depravată,
Cont nu dau la nimeni de viaţa lor privată.

Fidelitatea-n viaţă cum Dumnezeu ne-o cere,
E substituită, clipii, trăită în plăcere.
În locul partenerei din viaţa conjugală,
La mulţi virtute-nseamnă, plăcerea imorală.

Frumuseţi de-o clipă ce-ademenesc pe mulţi,
Lexicul le schimbă de-i greu să-i mai asculţi.
Sorb din surogatul lumii muribunde,
Crezând că decăderea le dă plăceri profunde.

*
Acum acei ce ştiţi că sunteţi trecători,
Schimbaţi-vă şi scara de visuri şi valori.
Căci pe cărarea vieţii ce-aşterne mii de verbe,
Mulţi de Calea Vieţii nu vor să mai întrebe.

Lăsaţi-L pe Acela ce schimbă sensul vieţii,
Să-I fiţi şi demni slujbaşi sortiţi eternităţii.
Si astfel voi în lume prin hăuri şi genune,
Să dăltuiţi altare din munţi de rugăciune.