Dezbracă-te de haina desfătării
De tot ce te atrage la osândă!
Dezleagă-te de lanţurile firii
Care te duc în lumea cea flămândă!
Îndepărtează poftele lumeşti
Şi tot ce-aicea încă te mai leagă,
De gândul patimilor pământeşti
Căci pentru tine aceasta-i o desagă.
Înlătură tu haina necredinţei
Şi lupta fără frâu necugetată!...
Căci va veni o zi a biruinţei,
Pentru acei cu inima curată.
Smereşte-te neîncetat şi-ascultă!...
Primeşte harul binecuvântării;
Căci orice patimă e o insultă
Ce întristează pe Domnu-ndurării.
Îndepărtează ura ce te ţine
Departe de-adevăr şi de lumină;
Îţi va aduce doar amărăciune
Şi n-ai s-ajungi în ţara ce-a divină!
Descalţă-te-nainte de altar
De tot ce-n inimă mai e păcat;
Şi lasă jertfa ce-ai adus-o-n dar,
Până mai e vreun suflet neiertat.
Scutură-ţi praful jos de pe picioare
Şi zgura-n care fost-ai afundat;
Porneşte pe al cerului cărare
S-ajungi în paradisul minunat.
Lasă să ardă tot ce-i pământesc
Ce-n gând şi-n cuget s-a adăpostit!
Priveşte înspre locul sfânt ceresc
Acol’ vei fi cu Domnul tău iubit.
Nu te mai depărta de calea sfântă
Urcă mereu pe scara mântuirii
Căci cineva din ceruri Te aşteaptă
Şi îţi va da cununa strălucirii
Să nu asculţi de sfatul celor răi
Pe a lor scaun nu te aşeza!
Pe Domnul de-l asculţi ajungi în rai
Şi o cunună acolo vei avea.
Păstrează doar iubirea ce-a divină
A fiului ceresc şi minunat
Căci El te-a smuls din lumea ce-n venină
Prin moartea Lui ajuns-ai tu salvat.