Din turla veacului răsună tare
Un clopot cu ecouri de abis
Chemând ,din cele patru zări,popoare
La masa cu ghiveci de închinare,
La o religie de compromis.
Cu temele făcute de acasă
Şi-n geantă dumnezei la purtător,
Se instalează oamenii la masă
Şi fiecare mască,fals pioasă,
Poartă sub ea un negociator.
Timpul presează şi se scot în grabă,
Din teascul sincretismului, idei;
Moşind,sunt toţi nerăbdători să vadă
Religia născută pe tarabă
Dintr-un amestec trist de dumnezei.
E circ grotesc dar fapta e cumplită,
Alarma sună dar pământu-i surd,
Şi-oricum ar fi,dorită,nedorită,
Această naştere e profeţită
Chiar de-ar părea scenariu absurd.
Falsa religie,prostituata
Ce va ademeni pe-ai lumii regi
Este aproape,este gata-gata
Să îşi întindă peste lume pata,
Să-mbete-n vinul ei popoare-ntregi.
Fiţi tari,voi cei care-aţi primit Credinţa
Şi v-aţi înveşmântat în straie noi!
Nu abdicaţi,predaţi-vă fiinţa
În mâna Celui ce dă biruinţa,
Ca să intraţi în slavă ca eroi.
Din turla vremii sună,lamentabil,
Chemarea la"ecumenism lărgit"
Însă Cristos nu este ajustabil
Şi crezu-n El nu e negociabil,
Iar noi suntem ai Lui pân-la sfârşit.
Amin
Vulcan,Feb.2008