CA DOUA SUFLETE INGEMANATE
Ps. 111:9 „A trimis poporului Său izbăvirea,
a aşezat legământul Său în veci;
Numele Lui este sfânt şi înfricoşat."
Senine raze binecuvântate ne-nsoţesc
Şi-n suflet se adună mai des bucuria.
Odihnă inimile noastre, în Isus găsesc,
Şi liniştea şi pacea-n iubire-s mărturia.
Avea privirea blândă şi de bunătate,
Ne-a pregătit în Har o veşnică cunună,
Să fim ca două suflete îngemănate,
Ce nu pot merge, decât împreună.
Tot ce Dumnezeu omului făgăduise,
Sunt realităţi eterne-n taină împlinite.
Nu-s amăgiri sau nişte simple vise,
Sunt pentru veşnicie pasuri ocrotite.
Răsfrântă-i raza veşnică din soare.
Peste lumea ce doar licăre şi moare.
Tu simţi că-n chinul clipei muritoare,
Ai parte de sfântă viaţă nemuritoare.
Căci eşti născut din nou din nemurire,
În loc de haine zdrenţuite, ai haina albă,
Ţesută cu migală din sfântă iubire
Si porţi pe frunte a veşniciei salbă.
Ne-a cuprins tăcută, o flacără curată
Dintr-o iubire ce n-apune niciodată.
O rază de lumină, toată revărsată,
Peste inima zdrobită şi îndurerată.
Ne-a smuls din plasa morţii, vijelios,
S-a făcut blestem să ne salveze sufletul.
Ne-a şoptit cu blândeţe, cu glas duios,
Să-l lăsam să ne călăuzească umbletul
Şi-n focul luptei ce ne topeşte puterea,
Simţi văpaia focului cum El o stinge.
Şi-n sufletul întristat dispare durerea,
Păcatul greu Isus l-a spălat cu sânge.
Senina rază de lumină-n inimă trăieşte,
Înmugurind viaţa noastră-n nemurire,
Prin focul Agape ce-n iubire-nfrăţeşte,
Sufletele ce-n Isus găsit-au izbăvire.
El destrămase a gândurilor noastre ceaţă,
Să se vadă clar calea ce duce-n veşnicie.
A pus făclia eternă, lumină-n viaţă,
Să n-ajugem să ne pierdem în nimicnicie.
Să nu ne cuprindă fals gând, al nimicirii,
Cu milă şi blândeţe pe oameni să-i privim,
Şi-n pacea revărsată-n inima gândirii,
Vom fi tot mai puternici, când iubim.
Amin!