REVARSA INDURARILE HARULUI
Iacov 1:21 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi
orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe
Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
Dezleagă-mă Părinte din robia păcatului
Şi iartă-mă c-am păcătuit împotriva ta
Revarsă peste mine, îndurările harului,
Doamne, Te rog, viaţa toată, nu mă uita.
Dă-mi Doamne să beau din apa Ta vie
Şi pune-mi strajă gurii, când vorbesc
Să nu las urmă de rău în mine să fie,
Sfiinţeşte-mă Doamne, asta doresc.
Viaţa mea toată învăluieşti-o-n pacea Ta,
Curăţeşti-o să nu fie sub păcat înlănţuită,
Fă din mine o fiinţă nouă, după voia Ta.
Eliberează-mă şi voi fi neprihănită.
Ajută-mă să lepăd din mine orice necurăţie
Să nu las răul să-nvingă-n mine bunătatea.
Cuvântul ce l-ai sădit în mine, să-mi fie
Călăuza Sfântă ce-mi păstrează mântuirea.
Credinţei mele dă puterea să trec pe vad,
Duhul Sfânt înmulţeşte-l azi, peste mine
Şi-ncet sub raza luminii păcatele-mi cad.
Şi transfărmă gândirea, viaţa mea-n bine.
Sufletu-mi spălat prin Har de orişice vină,
Bucuria-şi revarsă deplin de fericire plină.
Cuvântul sădit în mine face zi de zi curăţirea,
Şi pacea slăvii cuprinde fiinţa mea şi gândirea.
Amin !