Dând sufletului aripi
Ps. 31:7 „Fă-mă să mă înveselesc
şi să mă bucur de îndurarea Ta,
căci vezi ticăloşia mea,
ştii neliniştea sufletului meu,"
De mii de ani păcatul, pe om în robie îl ţine,
Făcând din lut vremelnic, făpturi neisprăvite.
Lumina a deschis desăvârşirii cale-n înălţime,
Dând sufletului aripi şi trupului vigori oţelite.
Şi urcă-n cet şi sigur pe scara cea cerească,
Pumnul de ţărâmă însufleţit şi-n Har re-nnoit,
Ce-i gata să se-ntoarcă la Isus, să-l slujească,
Ce-a-nţeles cei jertfa pe cruce şi nu s-a-ndoit.
O lume nouă s-arată, cum nu s-a mai văzut,
În care viaţa veşnică cu sânge s-a semnat.
E patria cerească în care cei care au crezut,
S-or întâlni cu Domnul, cu a lor Împărat.
Făclia vieţii tale s-aprinde, primeşte lumina,
Grăbeşte să n-o stingi, te spală azi de păcat.
Nu te lăsa morţii pradă, comoara vieţii-i plină,
De binecuvântări ce din plin s-au revărsat.
Râvneşte să porţi cununa de nemuritoare,
Născută-n viaţă nouă, o viaţă adevărată.
Urcă spre cer grabnic, orele-s zburătoare,
Doar privind, n-ai să ajungi în cer niciodată.
Nădejdea în Isus, dă aripi, putere să zbori
Şi-n rugăciune, îndoită putere pentru luptă.
Nu-i timp de odihnă, mijesc primii zori,
Urcă degrabă cu Isus Hristos, pe stâncă.
Amin!