PRIN POCAINTA
Luca 5:32 „N-am venit să chem la pocăinţă
pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi."
Voi pământeni cu sete după fericire,
Veniţi să fiţi născuţi din nou, din iubire,
Să ardem ca o flacără vie, curată
Pentru Împărăţia care ne aşteaptă.
Să slăvim prin sfinţire cerescul nume
Ce ne-a scos din adânc de genune
Şi ne-a-ndreptat spre culmi senine,
Cu o iubire divină, ce nu ni se cuvine.
Când focul iubirii îmi topea durerea,
Prin duhul ce-mi dezvăluia că-s rea,
În sufletul meu rău şi tare chinuit,
S-a aprins iubirea celui ce m-a izbăvit.
A bunătăţii sfântă stea nemuritoare,
M-a preschimbat din lut de muritoare,
În fiinţă nouă, ce pentru cer se pregăteşte,
Prin focul numit iubire ce-nfrăţeşte.
A pus în mine o nădejde nestăvilită
Prin pocăinţă viaţa îmi este împlinită,
Credinţa aceasta înmugureşte-n mine viaţa
Ce va-nflori când zorii anunţă dimineaţa
În care, se va deschide poarta veşniciei.
Şi-ntre mii pe nori va răsuna imnul bucuriei,
Căci tot ce-a clădit iubirea, n-a fost în stare
Răul să năruie, n-a avut forţa nimicitoare.
El Sfântul Cel Veşnic, cu mîna Lui tare,
Ne-a trecut biruitori peste mii de hotare,
Lumina milei, blândeţeii şi a dragostei,
Ne-a smuls din prăpastia pacostei.
Să nu deznădăjduim când lovituri primim
Noi suntem mai puternici când iubim,
Să nu ne lăsam cuprinşi de gândul nimicirii
Suntem sub lumina veşnică a mântuirii.
Amin!