SĂ-L SLUJIM CU CONSECVENŢĂ...
Să-L slujim cu consecvenţă
Pe Stăpânul drept şi bun
Dragostea-İ şi-a lui prezenţă
Niciodată nu apun.
Să-L slujim cu scumpătate
Ne-a dat tot ce-i necesar
S-avem zel, integritate
Să-nfruntăm tot ce-i murdar.
El ne ţine-n a lui pază
Ne dă hrană din belşug
Când trimite sfânta-İ rază
Duhurile rele fug.
Să-L slujim. El este vrednic
De onor şi ascultare
Braţul Lui este puternic
O, ce binecuvântare!
Zilnic ne călăuzeşte
Pe cărările iubirii
De primejdii ne fereşte
Chiar din clipele trezirii.
Să-L slujim cu consacrare
Chiar de-ar fi să îndurăm
Chinuri, ură şi sfidare
Pururi lângă El să stăm!
El va netezi traseul
Ce trece prin mărăcini
Să ajungem în terenul
Unde-s veşnice lumini.
Ne-am convins că altă cale
Ne va duce în neant
Să-İ aducem osanle
E aşa de important!
Să-L slujim, să-İ dăm mărire
Altul nu este ca El
Prin a lui învrednicire
Mergem veseli la Betel.
Soarta noastră-n veci depinde
De Părintele slăvit
Nimic nu ne mai surprinde
E cu noi pân’ la sfârşit.
Să-L slujim, deci, cu ardoare
Fără El suntem nimic
Cu El viaţa e splendoare
E Stăpân şi e Amic.
6 Februarie, 2008